Alăptarea la sân este recomandarea tuturor specialiștilor pentru primii 2 ani de viață ai bebelușului. Însă aceasta nu este, pentru multe proaspete mame, o recomandare ușor de urmat și nici nu vine atât de natural pe cât am putea crede. Maria a discutat despre provocările alăptării la sân și pompare cu Adina Păun, moașă și consultant în alăptare, într-un interviu amplu. Aflăm informații despre atașarea corectă la sân, presiunea asupra mamelor de a alăpta exclusiv cu orice preț, dar și despre subiecte delicate precum alăptarea prelungită, înțărcare și rolul taților într-o alăptare reușită.

Maria: Adina, bine te-am regăsit, bine ai revenit și mulțumesc tare, tare mult că vrei să vorbim și să arăți lucruri pe subiectul alăptării.

Adina Păun: Salut! Mulțumesc pentru invitație din nou. O plăcere.

Maria: Să știi că onoarea și plăcerea e de partea mea și de partea noastră, pentru că e foarte mare lucru să ai un expert în alăptare care are foarte multă experiență practică cu foarte multe familii, foarte multe femei. Am făcut o listă de întrebări, dar ca să începem cu începutul, și să vorbim despre presiunea asta incredibilă asupra femeilor să alăpteze.

Presiunea socială și miturile despre alăptare

Adina Păun: Este norma de specie, da. Hrănirea nou-născutului și sugarului cu lapte matern este modul în care am ajuns până aici ca specie. Dar ideea că orice mamă poate să alăpteze exclusiv doar dacă își dorește suficient și dacă pune suficient efort este un basm. Alăptarea depinde de foarte, foarte mulți factori. Unii sunt în controlul mamei, alții sunt complet în afara controlului ei.

Adina Păun: Romanțăm alăptarea exact cum romanțăm nașterea. Punem presiunea succesului doar pe mamă și asta este o mare problemă. Sigur că alăptarea aduce beneficii extraordinare, dar are nevoie de sprijin din foarte multe direcții.

Adina Păun: Ca să dau niște exemple, una este alăptarea la sân în cazul mamei care naște la termen un copil de greutate bună, fără niciun fel de problemă și care are un copil care, din fericire, se atașează foarte corect de la început. Nu face răni, totul merge bine și uite așa nici ea nu înțelege care e marea problemă cu alăptarea la sân.

Adina Păun: Dar, cu totul altceva este cazul mamei care naște la 28 de săptămâni pe neașteptate, iar copilul stă la terapie intensivă 5 săptămâni. Nașterea în sine e o traumă.

Anatomia sânului și capacitatea reală de producție

Adina Păun: Cantitatea de lapte pe care poate să o producă mama depinde de cât țesut mamar producător de lapte are mama în interior și acesta este un dat genetic, nu este ceva ce noi influențăm. Da, există femei care au așa numita hipoplazie mamară. Sânul are un volum al lui și în acest volum al sânului sunt trei tipuri de țesut. Există glanda mamară, care este ca un pomișor. Există țesut de structură de structură fibros și există grăsime.

Adina Păun: Marea diferență dintre volumele sânilor e mai mult dată de grăsime decât de orice altceva. Deci capacitatea de producție a sânului nu depinde neapărat de dimensiunea sânului, ci de cât țesut glandular există înăuntru. Un sân mare poate avea o glandă mică mamară și mama respectivă nu poate să alăpteze vreodată exclusiv.

Adina Păun: Tot la fel, pot exista mame cu sâni relativ mici, dar care sunt alcătuiți doar din glandă mamară, iar mama poate să alăpteze uneori și gemeni.

Adina Păun: Apoi, mai contează cum e gestionată lactația de la naștere. Și, evident că toate organizațiile mondiale recomandă ca un copil imediat după naștere să fie pus pe pieptul mamei lui pentru că se adaptează mai bine la mediu, pentru că inițierea lăptării în primele două ore de după naștere este importantă. Drenarea frecventă a sânului este importantă. Dar dacă aceste lucruri nu se întâmplă, și în foarte multe maternități din România nu se întâmplă din diverse motive, nu înseamnă că alăptarea este pierdută pentru totdeauna.

Adina Păun: Alăptarea nu stă în șapte pași perfecți, pentru că altfel noi n-am fi aici. Alăptarea este foarte răbdătoare și rezilientă. Eu prefer alăptarea exclusivă, că e pur și simplu mai simplu de gestionat pentru mamă și pentru copil. Sigur că ne place cât mai puțin lapte praf, dacă nu se poate deloc.

Adina Păun: Dacă triada asta mamă – copil – tată sunt în echilibru și ei au ajuns la un nivel de lactație cu care ei sunt mulțumiți este absolut tot ce ne dorim.

Condițiile necesare pentru inițierea și menținerea alăptării

Maria: Care sunt “piesele” alăptării?

Adina Păun: Ca să ajungem la alăptare exclusivă avem nevoie de câteva lucruri. În primul rând, suficiență submamară, determinată genetic. Sunt categorii de femei care nu au glandă mamară suficient dezvoltată.

Adina Păun: Apoi avem nevoie de un sistem hormonal care să funcționeze bine. Fără sindrom polichistic, fără hipotiroidie sau alte afecțiuni care afectează partea endocrină.

Adina Păun: După naștere este extraordinar de important ca stimularea sânului să semene cu un copil. Corpul mamei știe doar că s-a încheiat gestația. Nu știe dacă s-a născut un copil, doi, dacă au supraviețuit sau cât mănâncă. Mesajul că există copil se transmite prin drenaj repetat al sânului de-a lungul celor 24 de ore.

Atașarea corectă la sân și transferul eficient de lapte

Adina Păun: Dacă copilul apucă sânul greșit și ajunge cu gingiile pe mamelon doare foarte tare, nu scoate lapte din sân și nu drenează sânul. Asta înseamnă că nici copilul nu se hrănește eficient și nici lactația nu crește.

Adina Păun: Atașarea corectă înseamnă guriță larg deschisă. Copilul trebuie să comprime sânul cu mișcări ample ale fălcuțelor, nu să stea și să gâdile sânul. Odată ce copilul este bine mufat, trebuie să îl vedem că dă din fălcuțe și să îl auzim că înghite.

Adina Păun: Din ziua a treia sau a patra de viață, copilul ar trebui să înghită cam jumătate din timpul petrecut la sân. Asta ne spune că există un transfer de lapte suficient de eficient încât copilul să fie hrănit, iar lactația să crească.

Când alăptarea doare

Maria: Și dacă doare?

Adina Păun: Dacă doare, trebuie să ne lămurim de ce. Nu există varianta „doare și e normal”. Poate fi un fren restrictiv, o rană la nivelul mamelonului care nu s-a vindecat sau o infecție care a apărut pe parcursul alăptării.

Adina Păun: Sunt femei care fac infecții la nivelul sânului și la șase luni de la naștere. Dacă doare, trebuie investigat. De asta insist atât de mult că nu ar trebui să lăsăm pe nimeni să facă manevre dureroase pe sânii noștri.

Angorjarea sânilor și masajul corect

Adina Păun: Când sânii se întăresc foarte tare, în interior nu este doar lapte. Este și sânge și limfă. De aceea, mult din ceea ce numim „masaj de desfundare” este, de fapt, un masaj limfatic.

Adina Păun: Nu există canale înfundate. Există lobi de lapte foarte plini. Scopul masajului nu este să zdrobești țesutul, ci să îl înmoi ușor, ca țesutul să se retragă puțin și să dea drumul laptelui.

Adina Păun: Orice se întâmplă cu sânii nu ar trebui să doară. Nu ne ajută cu nimic durerea, nici măcar dacă ni se spune că „așa trebuie”.

Cerere și ofertă în lactație

Maria: Deci se merge pe cerere și ofertă.

Adina Păun: Întotdeauna. De la prima zi de alăptare până la ultima. Indiferent dacă alăptăm două luni, șase luni sau doi ani, mâine se va produce exact cât s-a extras astăzi din sân.

Adina Păun: Dacă nu se scoate lapte, lactația se prăbușește. Mesajul pentru corp este: copil nu avem, vă rugăm să închideți lactația.

Colostrul și evoluția laptelui matern

Maria: Laptele de la început e diferit?

Adina Păun: Colostrul este prezent în sân încă din săptămânile 17–18 de sarcină. Este extrem de dens și este ca o bombă imunologică pentru copil.

Adina Păun: Rolul lui este să tapeteze tractul digestiv al copilului. După naștere, colostrul se „diluează” treptat, proporțiile dintre zaharuri, proteine, grăsimi, imunoglobuline și hormoni se modifică în funcție de vârsta copilului.

Adina Păun: O mamă care naște prematur produce un lapte cu o compoziție diferită față de o mamă care naște la termen, tocmai pentru a răspunde nevoilor acelui copil.

Stimulentele de lactație

Maria: Se pot lua stimulente?

Adina Păun: Există stimulente pe bază de plante și stimulente medicamentoase. Cele din plante sunt foarte variate, dar unele nu sunt indicate mamelor cu hipotiroidie.

Adina Păun: Stimulentele nu fac lapte. Ele eficientizează stimularea. Dacă cineva alăptează la sân sau pompează, poate scoate cu 10–15% mai mult per unitate de stimulare. Dacă nu există stimulare, rezultatul este zero.

Adina Păun: Cele medicamentoase se folosesc doar sub supraveghere medicală și se scot foarte lent. Scoaterea bruscă poate avea efecte psihice foarte neplăcute.

Alcool, nicotină, alimente interzise în alăptare

Maria: Cât trec alcoolul și nicotina în lapte?

Adina Păun: În alăptare lucrurile nu mai sunt la fel de stricte ca în sarcină. Alcoolul ocazional este permis, cu condiția să existe o pauză de aproximativ două ore între consum și alăptare.

Adina Păun: Nicotina, în schimb, nu ne ajută. Scade producția de lapte. Ideal ar fi sub cinci țigări pe zi și fumatul în afara casei, departe de copil. Și rugămintea mare este ca mama să aibă într-adevăr grijă când fumează. Adică ar trebui să fumeze în altă încăpere, ideal în afara casei față de copil. Trebuie să se spele pe față, pe mâini, să schimbe hainele când ajunge lângă copil.

Evident, ideal ar fi să nu fumăm, dar se mai întâmplă ca mama să nu se poată lăsa. Sunt unele mame care strâng din dinți pe parcursul sarcinii și e foarte foarte bine că reușesc să facă asta.

Maria: Și în ce privește anumite alimente care ar trebui consumate sau evitate ca să nu provoace disconfort copilului?

Adina Păun: Nu există. Adică învățăm văzând și făcând, dar nu există alimente interzise în alăptare sub nicio formă, pentru că nu există un tub între sistemul digestiv al mamei și sân. Totul se face prin sânge.

Mama extrage nutrienți importanți din sânge – proteine, glucide, lipide, vitamine – care sunt transportați prin sistemul sanguin în sân, unde se produce laptele.

Deci, dacă eu am mâncat fasole și m-am balonat, m-am balonat din cauza fibrelor rămase în colonul meu, care au fermentat. Nu au nicio legătură cu copilul meu, pentru că nu au cum să ajungă în sân: nici fibrele, nici gazele.

Acum, dacă eu, ca mamă, observ că atunci când mănânc un anumit aliment copilul are o reacție, pot să repet „experimentul”, pentru că de multe ori sunt simple coincidențe. Dacă de două-trei ori apare aceeași reacție, probabil că pot să răresc un pic alimentul respectiv.

Singura restricție reală în alăptare este legată de peștele bogat în mercur. Nu mult ton, nu mult rechin, nu mult pește spadă. În schimb, peștele bogat în omega-3 este, în general, foarte sănătos, atât în sarcină, cât și în alăptare.

Alăptarea prelungită la sân

Maria: Adina, ai zis mai devreme că sunt beneficii ale alăptării până la un an, doi ani. Înțelegem ce înseamnă să te oprești mai devreme – te întorci la muncă, poate pur și simplu nu mai vrei, femeia decide pentru ea. Dar în ce măsură mai este benefică o alăptare care depășește vârsta asta de doi ani și până când?

Adina Păun: Norma, media la nivel mondial, este de patru ani, să ne înțelegem. Sunt țări – Africa, Asia de Sud, Asia de Est – unde se alăptează cinci-șase ani. Alăptarea la cinci-șase ani nu se întâmplă ca la un nou-născut de două săptămâni. Sunt copii care sug o dată sau de două ori pe zi.

Este și un lucru cultural, dar, într-adevăr, se menține cel puțin partea de transfer imun: anticorpii. Deci acest transfer între mamă și copil continuă să existe.

Înțărcarea

Adina Păun: Din nou, mama decide. Decide cât de puțin vrea să alăpteze și decide și cât de mult vrea să alăpteze. Atâta vreme cât copilul își dorește și mama își dorește, nu cred că este treaba noastră să ne băgăm în decizia lor.

Laptele matern are grăsimile lui, are transfer de anticorpi, are transfer de hormon de creștere. Aduce ceva. Nu este musai să alăptăm până la cinci ani, cu siguranță nu. Dar, ideal, am fi extraordinar de fericiți dacă copiii ar fi alăptați până la șase luni exclusiv și apoi să se diversifice în paralel cu alăptarea. Asta ajută mult la scăderea riscului de alergii.

Maria: Dar partea asta de înțărcare, de separare… știu de la prietenele mele că e destul de complicată emoțional. Unele s-au simțit de parcă s-a rupt o legătură între ele și copil. Cum poate fi procesul ăsta ceva mai lejer?

Adina Păun: Depinde foarte mult. În primul rând depinde când se întâmplă. Una este să înțarci un copil de șase luni, alta este să înțarci un copil de doi ani. Depinde motivul înțărcării.

Sunt înțărcări care se întâmplă de la sine, foarte blând. Copilul nu prea mai cere, mai suge o dată-două pe zi, apoi uită. Sunt auto-înțărcări, care sunt destul de rare. Sunt și înțărcări care trebuie să se întâmple acum, pentru că mama trebuie să ia un tratament și alăptarea trebuie întreruptă de azi pe mâine. Sunt foarte multe situații.

Adina Păun: După un an și jumătate putem, de multe ori, să facem această separare mai lent, mai blând, în cooperare cu copilul. Dar nu întotdeauna merge doar cu înțelegere. Uneori ajută și lucruri concrete: mama pleacă la birou, mai dispar câteva mese din timpul zilei.

Depinde foarte mult de vârsta copilului și depinde foarte mult de ce fel de copil ai. Sunt copii care urlă după tine prin casă, se agață de bluza ta, se cațără pe tine ca să sugă. Și sunt alții cărora le spui „nu e momentul” și zic „ok” și pleacă.

Maria: Ai sfătui mamele să aibă o perioadă de pregătire, să le explice copiilor, cât pot ei să înțeleagă?

Adina Păun: Da. Înțeleg multe, mai ales după un an și patru luni, un an și șase luni. Înțeleg foarte bine. Acum că se întorc cu spatele când le explici, asta e altceva. Dar înțeleg.

Este foarte important să nu fie o lovitură pe cer senin, mai ales la un copil mai mare. Pentru copil poate fi: „Mama a înnebunit și nu-mi mai dă sân. Cum adică? De ce?”

E echivalent cu situația în care partenerul meu vine acasă și îmi spune: „De acum înainte nu ne mai îmbrățișăm niciodată.” Fără explicații. Evident că apare rezistență foarte mare.

Adina Păun: Când începi să explici încetișor și să spui: „Uite, când vrei să sugi, o să înlocuim cu asta”, e important, pentru că mai ales copiii mai mari își rezolvă foarte multe lucruri prin supt. Cum adorm, cum se liniștesc, cum trece durerea, pentru că suptul la sân crește pragul de durere.

Întrebarea copilului este: „Dacă îmi iei sânul, eu cum le rezolv pe toate astea?” Și atunci soluțiile trebuie stabilite din timp, ghidate de mamă, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte după înțărcare.

Adina Păun: De multe ori problema nu este că „m-ai înțărcat”, ci „cum adorm”, „ce fac când m-am lovit”, „ce fac când mă plictisesc”. Sunt copii care sug foarte mult de plictiseală.

Mama trebuie să vină cu alternative: „Când se întâmplă asta, o să facem asta.” Și atunci copilul poate să înțeleagă că viața continuă și după înțărcare și că există soluții.

Adina Păun: Sunt părinți foarte îngrijorați că un copil de un an și jumătate nu adoarme decât la sân. Cu siguranță nu pleacă la liceu copilul sugând la sân. În momentul în care ne oprim, se găsește altă metodă.

Există de obicei o perioadă de tranziție, o săptămână, două, care uneori este îngrozitoare. Dar, la scara vieții de om, o săptămână de cârâială este o tranziție. Așa sunt tranzițiile, în general. Puține sunt zen.

Starea emoțională a mamei

Adina Păun: Sunt femei care au un așa-numit sindrom disforic de alăptare, în care eliberarea de oxitocină din timpul alăptării le provoacă stări emoționale foarte proaste, foarte similare cu depresia sau cu atacurile de panică. Există aceste femei care nu își doresc să alăpteze pentru că experiența este absolut îngrozitoare pentru ele.

De aceea spun că există o mare, mare varietate de experiențe ale alăptării. Și mi se pare că, dacă singura experiență cu care ieșim în lume este că alăptarea este întotdeauna perfectă, minunată și extraordinară, femeile care nu trăiesc asta, unele poate alăptând „strângând din dinți”, pentru că așa își doresc ele, sunt puse într-o poziție foarte grea.

Adina Păun: Uneori, efectiv mi se strânge inima. Am un program online în care vorbim și despre alăptare și cunosc femei de acolo. Le văd mergând pe stradă cu copiii lor mici și le văd, uneori, întunecându-se la față. Și îmi dau seama că e această vinovăție: că nu am născut cum trebuia, că nu am alăptat cum trebuia, că nu am bifat cele două puncte esențiale pentru a fi mamă pe planeta asta.

Unu: să nasc natural, fără nicio medicație – de parcă noi toți, când mergem la dentist, refuzăm anestezia. Și doi: să alăptez când și cum și cât ar fi dorit copilul. Nu.

Adina Păun: Este important pentru că, revenind la punctul esențial, atunci când vorbim despre alăptare, vorbim despre doi oameni. Marea majoritate a discuțiilor despre alăptare se referă doar la copil: ce e bine pentru copil, cum să îi dăm mai mult lapte copilului.

Putem să biciuim efectiv o femeie: să o punem să înghită, să pompeze. O ducem în depresie, ea alăptează exclusiv, dar este în depresie postpartum. Cu ce am ajutat această diadă?

Adina Păun: Mama este un om. Mama are dreptul la o viață care să îi placă. Are dreptul să se uite la copilul ei fără vinovăție, fie că alăptează, fie că nu. Alăptarea este unul dintre foarte puținele componente ale sănătății copilului pe termen lung.

Tocmai de aceea rescriu programul meu online, pentru că mi se pare că se pune accentul mult prea mult pe ideea că, dacă nu alăptezi, sănătatea copilului s-a dus pe termen lung. Nu este așa.

Adina Păun: Sigur, pe durata alăptării avem beneficii foarte mari: scade mortalitatea, scade numărul de infecții intestinale la prematuri, este magic. Dar să spui că, dacă eu am alăptat doi ani, trei ani, cinci ani, copilul meu va fi sănătos până la sfârșitul zilelor este absurd.

Poți să ai un copil alăptat cinci ani care, mai târziu, fumează, mănâncă chipsuri și bea băuturi îndulcite de dimineață până seara. Alăptarea nu anulează restul vieții.

Adina Păun: Alăptarea este una dintre miile de componente ale sănătății unui om. Sigur că ne place, sigur că este un bun început în viață, sigur că de asta suntem aici și eu și toate colegele și colegii mei consultanți în alăptare.

Rolul nostru este să fim alături de mame și să le dăm instrumentele ca să facă din alăptare ceea ce își doresc ele, nu să le punem pistolul la tâmplă.

Adina Păun: Stresul alăptării în sine influențează negativ alăptarea. Dacă mama este foarte stresată, fie că alăptează, fie că nu alăptează, starea ei influențează copilul. O mamă deprimată va avea, mai târziu, un copil cu dificultăți de atașament.

De aceea ne interesează atât de mult depresia postpartum: pentru mamă și pentru copil. Mama care se uită la copilul ei și vede doar vinovăție nu poate relaționa cu el în mod sănătos.

Adina Păun: În schimb, dacă mama este liniștită și poate spune: „Am făcut tot ce am putut eu să fac în condițiile în care am rămas în echilibru”, asta este esențial. Nu mă ajută cu nimic să alăptez exclusiv dacă sunt la un pas de spitalizare.

Eu îmi doresc o mamă bine. O mamă care face tot ce poate pentru a obține cât mai mult lapte matern, dar în condiții de echilibru. De acolo vedem ce mai facem, pas cu pas.

Rolul tatălui în alăptare

Maria: Ce ai vrea tu ca tații să înțeleagă mai bine despre procesul ăsta de alăptare?

Adina Păun: Tații sunt extrem de importanți. Dacă există un factor de succes al alăptării, în afară de cei fizici despre care am vorbit – și aici aș adăuga și starea emoțională și psihologică a mamei – tatăl este probabil cel mai important.

Sunt mame cu un nivel de anxietate atât de mare încât nu pot susține alăptarea, pentru că nu știu sigur dacă copilul mănâncă sau nu la sân. Este prea mult necunoscut. Sunt femei care au controlat totul în viața lor până atunci, care aveau programul făcut pe următorii ani, care la birou aveau liste și tabele, și dintr-odată ajung într-o situație în care nu pot controla cât mănâncă copilul.

Asta influențează alăptarea. Iar femeia respectivă are, practic, trei opțiuni: fie mă crede pe cuvânt că copilul merge bine, pe baza unor jaloane verificate din când în când; fie îi dă lapte muls, ca să vadă exact cât mănâncă; fie alege laptele praf.

Adina Păun: Dar revenind la tată: el este cel care este lângă mamă la trei dimineața, când mama spune „Dar ce-mi trebuie mie alăptarea asta?”. Și el este cel care poate spune: „Înțeleg. Ia o pauză, îi dau eu un biberon, du-te și dormi.” Sau: „Hai să mai încercăm o dată. Hai să mai cerem ajutor. Hai să mai iei o pauză.”

El este omul care mai păstrează un pic de obiectivitate, pentru că nu este prins în dansul hormonal intens de după naștere. Este omul de sprijin cel mai important al mamei.

Adina Păun: Pentru mine, unul dintre cele mai mari motive de bucurie la consultațiile de alăptare este să văd tații prezenți. În 99% din cazuri sunt implicați, pun întrebări, pentru că alăptarea este o muncă de echipă.

Poate mama alăptează, dar familia este cea care susține efortul. O mamă care alăptează și stă zece ore din douăzeci și patru cu copilul la sân nu poate să gătească, să facă curățenie, să spele haine. Nu le poate face pe toate.

Adina Păun: Tatăl este un personaj de suport extrem de important. Este suport psihologic și emoțional pentru mamă. Este omul care poate prelua copilul. Sunt tați care sunt, efectiv, niște vrăjitori: copilul urlă la mamă, la bunică, dar se liniștește la tată. Pentru că tatăl este acolo de la început.

Sunt și tați care la început se tem să-și ia copilul în brațe. Nu au mai ținut niciodată un bebeluș atât de mic, pare fragil, pare că se sparge dacă te uiți la el. Dar, cu un pic de încurajare, îl iau în brațe, se relaxează și lucrurile devin firești. Este o plăcere să-i vezi cum înfloresc și ei, și copiii.

Adina Păun: Trebuie să le lăsăm taților acces la copii. Spun asta pentru că, de multe ori, femeile din jur sar cu „nu faci bine”. De fapt, fac foarte bine.

Orice face o femeie, în afară de alăptarea la sân, poate face și tatăl: poate prelua mese, poate da mese cu biberonul, poate să-i ofere mamei timp să doarmă și să se odihnească.

Adina Păun: Tatăl este un element esențial în alăptare. În momentul în care tatăl este pozitiv și încurajator, mama are mult mai multe resurse să continue.

Nu cred că există femeie care să nu fi avut, măcar o dată, un moment în care să se întrebe dacă asta este chiar ce vrea și dacă nu este prea greu. Și sunt tați care ajută mama să treacă puntea asta: „Hai să mai încercăm puțin.” Sau sunt tați care spun: „E prea greu. Nu merită să te chinuiești.”

Adina Păun: Susținerea tatălui în a se opri, dacă mama își dorește asta, este la fel de importantă ca susținerea în a continua. Greu este când mama vrea să continue și tatăl nu, sau invers.

Dar, în foarte multe cazuri, tații susțin dorința mamei. Și asta este, de fapt, cel mai important lucru.

Să-l scoatem pe “trebuie” din “alăptare”

Maria: Mi se pare minunat să încheiem așa. Dar, totuși, dacă ai ceva de completat, un îndemn, un sfat, o recomandare în încheiere.

Adina Păun: Mi-aș dori foarte mult să scoatem „trebuie” din alăptare. Mi se pare că lucrurile merg mult mai bine dacă mama pornește la drum cu gândul: „Aș vrea să încerc. Vedem unde ajungem.”

Dacă pentru mine este important să alăptez, atunci depun resurse și efort în direcția asta. Dacă ajungem într-un alt punct decât alăptare exclusivă, dar eu sunt mulțumită cu ce am făcut, cum arată viața mea și cu echilibrul în care este familia mea, să ne bucurăm de acest rezultat.

Adina Păun: Și acest echilibru poate să însemne și înțărcare, să ne înțelegem. Fiecare familie are propria soluție de echilibru după venirea copilului. Și mi se pare foarte important să nu ne oprim din a o căuta până nu o găsim pe a noastră.

Fără vinovăție. Încercăm ce putem, în condiții de echilibru. Ce iese, iese.