România rămâne printre ultimele țări europene când vine vorba despre educație sexuală reală în școli. Deși învățământul românesc include de ani buni opționalul „Educație pentru sănătate”, în realitate, acest curs este rar implementat, prost înțeles și împins spre periferia programei. În paralel, spațiul public este intoxicat de conspirații grotesc de absurde, precum cele cu „camere de masturbare pentru copii”, născute din interpretări răuvoitoare și dezinformări masive legate de programe educaționale implementate în alte țări, cum e EVARS din Franța.

Ce este „Educația pentru sănătate” și ce nu este

În România, „Educația pentru sănătate” este un opțional vag, dependent de inițiativa școlii și acordul părinților. Nu este educație sexuală în sensul complet al termenului, ci un amalgam de teme care includ dezvoltarea personală, prevenirea violenţei, combaterea consumului de droguri, toate făcute în doar câteva ore pe semestru.

Conspiraţia din jurul programului EVARS

Programul EVARS, (Éducation à la vie affective, relationnelle et sexuelle, adică Educație pentru viața afectivă, relațională și sexuală) a intrat în vigoare anul acesta în Franţa, într-o a treia versiune revizuită.

Odată cu punerea în discuţie a programului, iubitorii de conspiraţii au răspândit ideea că şi în România ar urma să fie implementat acelaşi program, informaţie negată de ministrul educaţiei, Daniel David. Mai mult decât atât, despre programul EVARS s-au rostogolit numeroase informaţii false, ce presupuneau existenţa unor planuri de a implementa camere de masturbare încă din grădiniţă, sau idei precum vizionarea de pornografie, ca material didactic.

În realitate, niciuna dintre aceste informaţii nu se confirmă, lucru pe care îl poate constata oricine citeşte programul franţuzesc, disponibil pentru lectură la finalul acestui material.

Ce ar trebui să fie educaţia sexuală din România?

În ţara cu cele mai multe mame minore din UE, țară ce reprezintă în acelaşi timp sursa a 45% din mamele minore din UE, educaţia sexuală ar trebui să fie materie obligatorie în sistemul de învăţământ.

Accesul la educaţie sexuală nu ar trebui să depindă de semnătura vreunui părinte, aşa cum nici conţinutul altor materii predate în şcoală nu este dependent de aprobarea părinţilor.

Ce informaţii ar trebui să fie transmise copiilor?

Aceste aspecte ar trebui lămurite de către specialişti. Însă urmând exemplele din Olanda sau Marea Britanie, ţări care au implementat cu succes astfel de programe, încă din grădiniţă, educaţia sexuală ar trebui să aibă câţiva piloni principali: consimţământ, sentimente şi emoţii, schimbări caracteristici vârstei, gestionarea relaţiilor cu ceilalţi, igienă şi responsabilitatea unei vieţi sexuale active.

Încă din învăţământul preşcolar ar trebui să aibă loc discuţia referitoare la consimţământ, la atingeri nepotrivite şi identificarea corectă a unui abuz. Cunoaşterea denumirilor ştiinţifice ale părţilor corpului, inclusiv ale organelor intime, poate proteja copiii de abuzatori, care altfel profită de cadrul creat prin folosirea diminutivelor şi a personificării organelor sexuale. Concret, aşa cum spunem că avem 2 ochi, un nas şi o gură, ar trebui să putem spune fără vreo ruşine şi că avem penis, testicule, vulvă sau vagin, fără ca aceste cuvinte să poarte vreun stigmat.

Discuţiile despre menstruaţie, ovulaţie, fecundarea unui ovul, cum au loc toate acestea, ar trebui să se întâmple înainte de vârsta critică a pubertăţii. În prezent, în cazul fericit în care aceste discuţii se întâmplă, ele au loc de multe ori după ce fetele deja au trecut de prima menstruaţie, iar băieţii au trăit deja primele poluţii.

Nu în ultimul rând, este atât de mare nevoia de a discuta despre igienă intimă, despre protecţie, despre boli care pot apărea în urma relaţiilor sexuale, despre ce înseamnă o sarcină nedorită. Şi da, toate astea ar trebui făcute într-un context exclusiv laic, deoarece nu este locul bisericii să pună etichete de păcate şi de ruşine într-un context care ţine de relaţiile intime.

Cine ar trebui să transmită aceste informaţii copiilor

Fireşte că nu oricine ar trebui să poată preda această materie, să le vorbească celor mici despre corpul lor. O soluţie ar putea veni dinspre cadrele medicale, asistentele şi psihologii, care ar trebui să treacă printr-un modul de formare specific, care să includă o componentă de pedagogie, pentru a se alinia unor standarde de predare.
Însă aceşti specialişti ar trebui să fie testaţi riguros, pentru a ne asigura că nu aducem în faţa copiilor oameni cu deviaţii.

Ce nu este şi nici nu va fi educaţia sexuală

Educaţia sexuală nu este o materie care are ca scop instruirea copiilor să facă sex. Scopul introducerii acestei materii nu este “pervertirea copiilor”, aşa cum nu este de dorit nici să fie încurajată începerea vieţii sexuale prematur. 

Dar este o măsură de sănătate publică extrem de necesară. Datele arată însă că nu lipsa de informaţie ţine copiii la distanţă de o viaţă sexuală precoce, ci dimpotrivă, informarea şi responsabilizarea lor are ca efect luarea unor decizii mai bune, în cunoştinţă de cauză. 

Programă educaţie pentru sănătate – https://rocnee.eu/images/rocnee/fisiere/planuri-cadru/gimnazial/2024/Înv_gimanzial_CDS_ofertă_națională/EdPS_OM_4496_2004.pdf
Programul EVARS – https://www.education.gouv.fr/media/199596/download
https://www.edupedu.ro/romania-ramane-tara-cu-cele-mai-multe-mame-minore-din-uniunea-europeana-in-2021-numarul-mamelor-sub-14-ani-este-in-crestere/