În cadrul unui interviu amplu, Maria a discutat cu nutriționistul-dietetician Anca Ignat-Sâncrăian despre obezitate, modul în care este percepută de pacienți și de societate, diferența dintre suprapondere și obezitate, rolul stilului de viață în tratament, precum și dificultățile cu care se confruntă persoanele afectate de această boală.

Programul 10-10

Maria: Tu te adresezi ariei metabolice din 2011. Deși oncologia era aria ta principală de interes, pacienții cu obezitate au reprezentat cazuistica principală. Din 2019 ați lansat programul 10-10 destinat pacienților cu obezitate și suprapondere. Dacă poți să-mi spui câteva cuvinte despre acest program.

Anca Ignat-Sâncrăian: Totul a fost foarte organic în decursul acestor ani. Inițial am ales aria oncologică, însă cei mai mulți pacienți care veneau erau din zona obezității. Oamenii întotdeauna corelau slăbirea cu un nutriționist, cu un antrenor, cu zona aceasta.

La început nu am luat foarte în serios obezitatea. Comparând-o mereu cu cancerul, cântărea mai greu în capul meu de începător. Dar am observat ceva important. Pacienții cu cancer nu mă părăseau. Când le era greu, continuau. Pacienții cu obezitate, când le era greu, abandonau.

Și atunci m-am întrebat care sunt factorii de aderență în aria obezității, astfel încât pacientul să nu se plictisească mai ales în perioadele de stagnare sau în perioadele de stres, unde riscul de abandon este cel mai mare.

Am decis să introduc monitorizarea zilnică și să lucrăm în grup. O verigă foarte importantă în orice problemă de sănătate este să nu fii singur.

Eficiența unu la unu era cam 50%. Monitorizarea zilnică mi-a adus rezultate spre 70%. Când am pus și grupul, astăzi avem o eficiență de aproximativ 90% din obiectivele stabilite la începutul programului.

Diferența dintre suprapondere și obezitate

Maria: Care e diferența dintre suprapondere și obezitate și unde se trage linia?

Anca Ignat-Sâncrăian: Orice pacient cu obezitate a trecut printr-o suprapondere, dar nu întotdeauna orice pacient cu suprapondere ajunge la obezitate dacă ia măsuri din timp.

Supraponderea este un avertisment. Ai câteva kilograme în plus.

Obezitatea este considerată o boală cronică, recidivantă, complexă, multifactorială, asociată cu foarte multe patologii și cu foarte multe riscuri, în special de cancere.

Supraponderea este un exces de țesut adipos și se evaluează printr-un indice de masă corporală. Dar obezitatea este deja o boală.

Când trebuie să îți pui problema că ai o problemă?

Maria: Există niște semnale de alarmă? Un număr de kilograme? Când trebuie să-ți pui problema?

Anca Ignat-Sâncrăian: Cel mai important este să folosim cântare sau analizatoare cu bioimpedanță. Acestea oferă un indice de masă corporală și un raport între masa grasă și masa musculară.

Dacă indicele de masă corporală este între 24,9 și 29,9, deja te încadrezi într-o suprapondere.

Dar trebuie să fim foarte atenți. Sunt oameni cu multă masă musculară care apar ca supraponderali și nu reprezintă o amenințare metabolică.

Ideea că „cu cât ești mai slab, cu atât ești mai sănătos” este o minciună.

Sunt oameni slabi cu steatoză hepatică. Sunt oameni slabi cu probleme metabolice. Sunt oameni slabi cu glicemii crescute, cu tensiune arterială crescută sau cu sindrom metabolic.

Trebuie să avem grijă să nu asociem automat faptul că dacă ești slab ești și sănătos.

Despre grăsimea abdominală

Maria: Sunt oameni foarte fit, foarte slabi aparent, dar care au grăsime abdominală. De ce este important acest lucru?

Anca Ignat-Sâncrăian: Studiile ne arată că la bărbați ar trebui să fim sub 104 cm circumferință abdominală, iar la femei sub 88 cm, pentru a fi în afara unui risc cardiometabolic.

Putem măsura asta foarte simplu cu un centimetru de croitorie.

Greutatea și măsurătorile au căpătat o semnificație negativă în ultimii ani. Eu nu am văzut rezultate fără a măsura parametrii, inclusiv greutatea.

Pentru mine, o greutate mai mică înseamnă un efort consecvent din partea pacientului și înseamnă că se întâmplă ceva bine în organism.

De ce pacienții nu percep obezitatea ca boală

Maria: De ce oamenii nu trec obezitatea pe lista bolilor de care suferă?

Anca Ignat-Sâncrăian: Nu cred că este o problemă de subdiagnosticare. În multe scrisori medicale apare scris „obezitate gradul I, II sau III”.

Problema este că obezitatea încă nu este asociată cu o boală în mintea pacientului.

Dacă el o citește doar pe o hârtie și nu primește din partea unui specialist o discuție despre acest diagnostic, nu va conștientiza că este ceva de luat în considerare.

Doar dacă îi spui „ai obezitate” și îl lași acolo, nu semnifică nimic pentru nimeni. E ca și sănătatea sau boala, abstracte.

Există multe studii despre incapacitatea medicilor de a comunica diagnosticul către pacienții cu obezitate.

S-a observat că dacă medicul spune unui pacient: „Ai obezitate clinică”, pacientul devine mai deschis să ceară ajutor și începe să întrebe ce poate face mai departe.

În schimb, dacă este jignit sau dacă i se spune doar „sunteți gras, slăbiți”, pacientul nu se mai întoarce la medicul respectiv.

Cred că este o problemă de comunicare și nu neapărat de subdiagnosticare.

Când ajung pacienții la specialist

Maria: Care este momentul în care pacientul ajunge la tine?

Anca Ignat-Sâncrăian: Întotdeauna am considerat că pacientul vine când trebuie. Cred că vin puțin mai târziu decât ar fi firesc dacă s-ar înțelege că obezitatea este o patologie.

Foarte mulți vin când apare deja o altă boală. Vin pentru că au steatoză hepatică, LDL colesterol foarte crescut, probleme digestive sau alte complicații.

Și foarte mulți vin atunci când un medic le recomandă ferm să vină. Pacientul vine de multe ori pentru că un specialist i-a spus: „La vârsta pe care o ai și cu ficatul acesta, nu ne mai permitem să continuăm așa.”

Contează enorm ca pacientul să fie apreciat de echipa medicală atunci când face progrese.

Nutriționist, dietetician și consultant în nutriție

Maria: Care este diferența dintre un dietetician și un nutriționist sau consultant în nutriție?

Anca Ignat-Sâncrăian: Specializarea noastră se numește Nutriție și Dietetică. Nutriția se adresează mai degrabă educației comunitare și prevenirii.

Dietetica se ocupă de gestionarea unor patologii prin alimentație și stil de viață.

Obezitatea se poate trata științific prin trei variante: intervenția chirurgicală, intervenția medicamentoasă și intervenția prin stil de viață. Intervenția prin stil de viață are trei componente: componenta dietetică, componenta comportamentală și activitatea fizică.

Când alegem un specialist, trebuie să ne uităm la experiența lui, la pregătirea lui și la rezultatele reale pe care le obține.

Cum funcționează creierul unei persoane cu obezitate

Maria: Există foarte multă stigmă. Mulți cred că persoanele cu obezitate sunt leneșe sau că nu se pot controla. Cum sunt diferite mecanismele din creier?

Anca Ignat-Sâncrăian: Astăzi se studiază peste 500 de gene asociate cu indicele de masă corporală. Pacientul cu predispoziție la obezitate se comportă diferit într-un mediu vulnerabil.

Dacă îi pui în față un bol cu dulciuri, pacientul cu obezitate va dori foarte tare să mănânce tot bolul. Cel fără predispoziție poate lua puțin sau poate să nu mănânce deloc. La pacientul cu obezitate, sațietatea apare mai târziu. Foamea este mai puternică. Nevoia de recompensă prin mâncare este mai dezvoltată.

Există o atracție foarte mare pentru combinația de grăsimi și carbohidrați. Este ceva din ei care îi determină să mănânce mai mult și trebuie să învețe să controleze acel impuls.

Predispoziția nu poate fi modificată, dar mediul poate fi modificat.

Rolul mediului – Tabuurile obezității

Maria: Cum poate mediul să influențeze pozitiv?

Anca Ignat-Sâncrăian: Dacă mediul este obezogen și eu am predispoziție spre obezitate, voi ajunge foarte ușor la limita maximă a predispoziției mele.

Ce ajută? Un mediu cu oameni care au aceleași probleme și care discută soluții. Contează enorm să existe un mediu care înțelege cum funcționează obezitatea. Contează enorm să existe un mediu care normalizează anumite trăiri.

Pacienții povestesc despre lucruri pe care nu le spun aproape niciodată: dificultăți în spații publice, probleme de mobilitate, probleme de stimă de sine, probleme în viața sexuală.

Sunt atât de multe lucruri nespuse încât obezitatea are nevoie de un mediu în care aceste lucruri să poată fi aduse la suprafață.

Le numesc rușini pentru că ei se simt rușinați de asta, nu pentru că ele ar fi ceva rușinos.

Despre recidivă

Maria: Cum se explică riscul de recidivă dacă oamenii nu mai vor să ajungă acolo?

Anca Ignat-Sâncrăian: Este o caracteristică a bolii. Nu este o problemă pe care pacientul nu a gestionat-o corect. Adipocitele sunt active și transmit semnale.

Există o tendință biologică de recuperare a greutății pierdute. Corpul care a pierdut greutate simte o pierdere pe care vrea să o recupereze. Se numește adaptare metabolică.

De aceea este important să nu slăbim prea repede. Știința ne arată că recidiva apare la aproximativ 80% dintre pacienți în intervalul dintre un an și cinci ani. Recidiva este caracteristica bolii.

Pacientul cu obezitate este adesea rușinat de recidivă și considerat slab de caracter. În realitate, probabilitatea de a menține exact greutatea obținută după slăbire este redusă.

Mesaj pentru pacienții cu obezitate

Anca Ignat-Sâncrăian: Cred că este eliberator când pacientul înțelege că obezitatea este o boală.

Este o boală foarte complexă și multifactorială. Cred că a ține sub control obezitatea pe termen lung este direct corelat cu cât înțelegi în profunzime și cât ți se explică în timp, repetat.

Mesajul meu ar fi să nu avem o nerăbdare a rezultatului, ci mai curând să avem o bucurie că am reușit să punem și azi în practică acțiunile propuse.

Remunerarea efortului va apărea, mai devreme sau mai târziu, în funcție de cât este de blocat corpul respectiv.