Foarte convenabile şi accesibile, supele instant cu tăiţei sunt preparate uşor de consumat la nevoie, când timpul şi bugetul ne presează. Aceste produse sunt foarte populare în rândul celor care nu dispun de suficient timp pentru a găti mâncare în casă şi poate nici de resurse suficiente pentru a lua masa în restaurante în care
Foarte convenabile şi accesibile, supele instant cu tăiţei sunt preparate uşor de consumat la nevoie, când timpul şi bugetul ne presează. Aceste produse sunt foarte populare în rândul celor care nu dispun de suficient timp pentru a găti mâncare în casă şi poate nici de resurse suficiente pentru a lua masa în restaurante în care se serveşte hrană adevărată.Citirea etichetelor acestor produse este esenţială înainte de consum, pentru a lua cunoştinţă de cele până la 32 de ingrediente pe care supele instant cu tăiţei le conţin.
Reeva cu gust de pui, picant 60 de g. Produs de Euro Food Service din Ucraina
Ingrediente:
Fidea (91.1%), obţinută din: făină de grâu calitate superioară, ulei vegetal de palmier, ulei vegetal de floarea soarelui high oleic în proporții variabile, apă potabilă, sare alimentară, regulatori de aciditate (E501i, E330) stabilizatori (E452i, E451i), colorant E160a.
Baza pentru supă: sare alimentară, potențiatori de gust și aromă (E621, E631, E627), zahăr, maltodextrină, ardei roșu măcinat (0.2%), arome, pudră de roșii uscate (0.1%), amidon din cartofi, pudră de ceapă uscată, pătrunjel uscat (0.07%), colorant: E101i, ulei condimentat (2.2%): ulei de floarea soarelui rafinat, aromă, antioxidanți.
Produsul poate conține în proporții mici: țelină, ouă și lapte.
Declaraţie nutriţională per 60g: 11.4 g grăsimi, 31 g glucide, 4.5 g proteine, 3.2 g sare.
Acest produs conţine 26 de ingrediente în total și este exemplul perfect de ultraprocesare pe care corpul nostru nu o poate recunoaște niciodată drept hrană.
Maggi Fidelicios preparat instant cu fidea / gust de pui 59.2 g
Produsul este fabricat de Tehnocom SRL Ucraina, importat în România de Nestle.
Ingrediente:
Fidea: 92%, din făină de grâu 68%, ulei de floarea soarelui cu conținut ridicat de acid oleic, gluten din grâu, sare, corector de aciditate (carbonat de potasiu), stabilizator (polifosfați).
Amestec de legume și condimente 7.1%: sare, potențiatori de aromă (monoglutamat de sodiu, guanilat disodic, inozinat disodic), zahăr, legume deshidratate 2.5% (morcov 1.6%, arpagic, ceapă 0.4%, praz 0.1%, arome (conțin ou, gluten, soia), condimente și ierburi aromatice 1.5% (curcuma, piper negru, țelină frunze, pătrunjel frunze 0.2%), proteine hidrolizate din soia, sirop de zahăr caramelizat, ulei de floarea soarelui, colorant (riboflavine).
Poate conține: lapte, muștar, susan.
Declaraţie nutriţională: Avem 10 grame de grăsimi, 35.8 g glucide, 5.74 g proteină, 3.6 g sare.
Produsul conţine în total 25 de ingrediente.
Knorr chicken taste 61 g distribuit de Unilever South Central Europe
Amestec de ingrediente deshidratate pentru supă cu aromă de pui și fidea.
Ingrediente:
Fidea: făină de grâu, grăsime vegetală de palmier, sare, amidon modificat de cartof, zahăr, ulei vegetal de rapiță, extract de curcumă.
Mix pentru supă (15%): maltodextrină, potențiatori de aromă (monoglutamat de sodiu, inozinat de sodiu, guanilat de sodiu), sare, amidon din cartof, arome (aromă de pui, poate conține ou), ceapă pudră (4%), zahăr, grăsime de pui (3.5%), arpagic (3%), usturoi pudră (2%), ardei iute cayenne (0.8%), curcuma, piper (0.4%), semințe de țelină, antioxidant (extract de rozmarin).
Poate conține: lapte, soia, muștar.
Declarație nutrițională, raportată la 100 ml produs preparat: 14 g grăsimi, 38.5 grame glucide, 6.65 g proteine, 3.08 g sare.
Produsul conţine 24 de ingrediente.
Licco Instant noodles tăiței instant 67 g, Oba Makarnacilik din Turcia
Ingrediente:
Făină de grâu (conține gluten), ulei vegetal (palmier), sare, regulator de aciditate (carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, polifosfat de sodiu), agent de îngroșare (gumă guar), colorant (riboflavină).
Ingrediente, amestec de condimente aromate: sare, zahăr, potențiatori de aromă (glutamat monosodic), extract de drojdie (Saccharomyces cerevisiae), arome, condimente (pudră de ceapă, pudră de usturoi, pudră de ghimbir, pudră de ardei iute), pudră de chili. Ulei de condimente, ulei vegetal, ceapă.
Produsul conţine 19 ingrediente.
Declarație nutrițională per produs: 15.4 g grăsimi, 41.5 g glucide, 5.5 g proteine, 2 g sare.
Nissin soba tăiței cu sos yakisoba clasic 90 g de la Nissin Foods din Ungaria
Ingrediente:
Tăiței 72.3%: făină de grâu, ulei de palmier, sare, potențiator de aromă E621, corectori de aciditate (carbonat de sodiu, acid citric), stabilizator E306.
Sos de asezonare: 19.9% {zahăr, apă, ulei de rapiță, sos de soia (apă, boabe de soia, sare, grâu), potențatori de aromă E621, E635, colorant E150c, dextroză, mesală, oțet de rachiu, sare, condimente, proteine hidroizate din porumb, pudră de roșii, amidon modificat, corector de aciditate (acid citric), arome}, varză, carne de pui bucățele.
Poate conține urme de țelină, crustacee, pește, lapte, moluște, muștar și semințe de susan.
Acest produs conţine 32 de ingrediente.
Cu un număr de ingrediente cuprins între 19 şi 32, despre acest tip de produse se poate spune fără urmă de îndoială că reprezintă alimente ultraprocesate. În ciuda faptului că par convenabile, un rezultat mult mai bun şi chiar la fel de ieftin se poate obţine cu ingrediente integrale: o legătură de pătrunjel, 2 cepe micuțe, niște morcov, rădăcină de pătrunjel și păstârnac, câţiva cartofi şi o pungă de tăiţei obţinuţi doar din apă, făină şi ou. Acestor ingrediente se pot adăuga aripi sau pulpe de pui şi astfel, se obţine o supă adevărată, hrănitoare şi pe care corpul o va putea recunoaşte.
În timp ce, pe termen scurt, cel mai probabil consumul de supă instant cu tăiţei nu va avea efecte adverse, hrănirea cu astfel de produse în mod susţinut poate duce la probleme de sănătate numeroase.
Adauga un comentariu
Adresa dvs de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *