Într-un interviu acordat lui Dragoş Pătraru, Beatrice Mahler a vorbit despre respiraţie, impactul acesteia în buna funcţionare a organismului, importanţa unei respiraţii lente şi despre modul în care lipsa de mişcare afectează masa musculară şi, indirect, respiraţia.

Respiraţia, bătăile inimii şi funcţionarea creierului sunt interconectate

„Modul în care respirăm şi ziua şi noaptea este echilibrul de la care pleacă organismul. E demonstrat că modalitatea în care noi respirăm crează presiunea cu care funcţionează inima, funcţia renală, hormonii cerebrali.

Există un articol publicat în European Respiratory Journal, care face legătura între respiraţie, bătăile inimii şi modul în care funcţionează creierul.

O persoană care este panicată, iritată sau nervoasă începe să respire foarte repede. În acel moment apar o serie de emoţii, care crează nişte circuite între amigdala cerebrală şi regiunea occipitală.

Atunci suntem trişti, suntem furioşi, nu mai gândim corect, iar reacţiile noastre devin agresive.”

(…)

Inima începe să pompeze sânge repede, tensiunea creşte, poate să ne doară şi stomacul.

Respiraţia lentă însă, dacă stăm liniştiţi şi încercăm să ne controlăm inspirul şi expirul cu pauză conştientă, ajungem la 6 respiraţii pe minut.

Ce se întâmplă atunci? Inima noastră îşi reglează timpul de odihnă şi se stimulează hormoni care, indirect, vor induce secreţia de hormoni ai fericirii.

Aceasta este respiraţia în timpul zilei.

Atunci când dormim nu mai putem regla frecvenţa respiraţiei, însă corpul nostru este atât de inteligent, încât poate să-şi regleze respiraţia nocturnă, cu condiţia să aibă oxigen suficient.

Un organism care este antrenat, care face sport în zona aerobică, trebuie să nu uite că avem şi gât (şi cum se antrenează muşchii gâtului? Cântând!).

(…)

După o anumită vârstă, tonicitatea musculaturii scade. Atunci, riscul ca respiraţia noastră să se blocheze în timpul nopţii şi să apară apneea în somn este mare.

În acele momente, când apare apneea, ciclul nostru de somn se întrerupe.

Atunci, creierul ne atrage atenţia că trebuie să ne trezim, ceea ce declanşează reacţia de trezire. Reacţia de trezire aduce organismul din zona de somn profund, de care avem nevoie, într-o zonă de somn superficială.

Vă imaginaţi că la persoanele vârstnice, la persoanele mari sforăitoare, la persoanele obeze sau la cei care nu fac gimnastică, nu au antrenament, aceste opriri nocturne se produc, de multe ori de peste 30 de ori pe oră.

Ce se întâmplă atunci când avem aceste treziri repetate?

Hormonii care ar trebui să se secrete dimineaţa, la orele 4-5, cortizolul, serotonina, hormonul fericirii, nu se mai sintetizează.

Astfel, persoanele respective se trezesc indispuşi, cu dureri de cap, nervoşi.

De aceeea este foarte important modul în care respirăm ziua, dar şi noaptea, pentru că respiraţia permite ca oxigenul să intre şi ca celelalte organe: creier, inimă, rinichi, ficat, splină, toate să funcţioneze corect.

„Am fost obişnuiţi să credem că este normal ca oamenii vârstnici să fie bolnavi”

În momentul în care, la pacienţii care au tulburări de ritm cardiac, recomandăm terapie care să menţină căile respiratorii deschise, iar oxigenul să pătrundă în organism corect, acei pacienţi nu mai fac tulburări de ritm.

Lipsa oxigenului duce la infarct, tulburări de ritm, risc de accident vascular cerebral, o serie de complicaţii pe care le vedem la oamenii vârstnici.

Am fost obişnuiţi să considerăm că este normal ca oamenii vârstnici să aibă aceste afecţiuni. Nu este normal, normal este să prevenim.

„Indiferent la ce vârstă te apuci să faci sport, organismul recuperează şi răspunde”

Sigur, nu vei fi la fel ca cel care a făcut asta o viaţă întreagă, dar cu siguranţă se va schimba starea generală şi se va schimba modul în care reacţionezi şi permiţi acelor emoţii distructive să facă parte din viaţa ta.

(…)

Mersul norvegian este extrem de important şi recomandat în recuperarea respiratorie, deoarece utilizarea beţelor impune o anumită contractură a membrelor.

Persoanele cu boli respiratorii cronice, care nu fac nici mişcare şi pierd din masa musculară, au un risc mai ridicat de deces sau de complicaţii, atunci când ajug în terapie.