Cele 3 concepte din titlu, mindset, mindfulness şi mindlessness au fost menţinute în termeni englezeşti, dat fiind faptul că, momentan, încă nu există în limba română un termen care să curpindă atât de concis tot sensul pe care aceste cuvinte îl au. Se vorbeşte însă despre mindset, ca un ansamblu ce cuprinde mai multe elemente, în contextul sănătăţii emoţionale.

Ce înseamnă mindfulness

Mindfulness înseamnă să fii complet prezent și conștient de momentul prezent, fără a fi distras sau a judeca ceea ce se întâmplă. Este o stare de conștientizare activă și intenționată a gândurilor, sentimentelor, senzațiilor și mediului înconjurător.

Practica mindfulness include, printre altele, tehnici precum meditația, respirația conștientă și exercițiile de conștientizare a corpului, care ajută la reducerea stresului, îmbunătățirea concentrării și creșterea bunăstării emoționale. 

Beneficiile mindfulness-ului sunt susținute de numeroase studii care arată că aceasta poate îmbunătăți sănătatea mentală și fizică.

Ce înseamnă mindlessness

Mindlessness, opusul mindfulness-ului, se referă la o stare în care cineva acționează automat, fără conștientizare sau atenție la momentul prezent. Aceasta poate implica:

1. Funcționarea pe pilot automat: Realizarea activităților zilnice fără a fi pe deplin conștient de ele, cum ar fi condusul unei mașini pe o rută familiară și ajungerea la destinație fără să-ți amintești detalii despre călătorie.
2. Lipsa atenției: Distragerea constantă de la sarcinile curente, de exemplu, verificarea frecventă a telefonului în timp ce lucrezi sau în timpul unei conversații.
3. Judecăți automate: Formarea de opinii sau reacții bazate pe prejudecăți sau tipare mentale vechi, fără a evalua cu adevărat situația prezentă.
4. Neglijarea senzațiilor și sentimentelor: Ignorarea sau suprimarea senzațiilor și emoțiilor, ceea ce poate duce la o lipsă de conștientizare a nevoilor proprii sau a stării de bine.

Această stare de mindlessness poate duce la erori, stres crescut și o calitate mai scăzută a vieții, deoarece oamenii nu sunt pe deplin prezenți și conștienți de acțiunile și experiențele lor.

Sănătatea emoțională nu se referă doar la sănătatea mintală. Este un concept mai vast care include și sănătatea mintală, dar nu se limitează la ea. 

Sănătatea emoțională este legată, de pildă, și de felul în care ne gestionăm emoțiile și relațiile cu alți oameni.

Există oameni care nu suferă de o tulburare mintală în sensul clasic, cu simptome recognoscibile, dar care pot avea probleme cu sănătatea emoțională. Iar asta le poate afecta capacitatea de a trăi o viață fericită, echilibrată. 

Ei bine, Medicina 2.0, adică medicina actuală, nu se ocupă de așa ceva. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă în care să trecem și în acest domeniu la prevenție pe termen lung. 

Medicina 3.0 abordează sănătatea din punct de vedere holistic

Teza Medicinei 3.0, la care face referire Peter Attia, în cartea „Outlive”, este că dacă ne ocupăm de sănătatea emoțională din timp, vom avea șanse mai mari să evităm acele aspecte clinice ale sănătății mintale, adică depresia sau anxietatea.

Desigur, nici pentru asta nu există remediu simplu. Gestionarea sănătății emoționale necesită un efort constant și zilnic. Necesită rutine de antrenament, ritualuri de somn, prezență, atenție. 

Problema e că suntem mai dispuși să facem toate aceste eforturi când e vorba de sănătatea fizică, când vrem să punem mușchi, când vrem să dăm jos niște grăsime. Dar când vine vorba despre sănătatea emoțională, pur și simplu nu conștientizăm că s-ar putea să avem nevoie de eforturi similare. 

Cu alte cuvinte, ne preocupă uneori exagerat de mult sănătatea corpului și devenim orbi în fața faptului că mintea și corpul sunt o singură entitate. Cele două nu există separat. Și am ajuns să plătim și la nivel individual, dar și la nivel de societate, un preț foarte mare pentru că ignorăm acest aspect.

Sănătatea este o construcție cu mai mulți piloni. Iar unul dintre piloni este reprezentat de relațiile cu cei din jur. Relațiile sănătoase sunt la fel de importante precum menținerea unui nivel optim al glicemiei sau al colesterolului. Singurătatea, de pildă, crește riscul de deces. 

Sănătatea corpului şi sănătatea emoţională, în strânsă legătură

Medicul Peter Attia spune că în practica lui zilnică vede cum problemele fizice și de longevitate ale pacienților sunt înrădăcinate în sănătatea emoțională sau exacerbate de ea. E mai dificil să motivezi o persoană care se simte deprimată să urmeze un program de antrenament, de pildă. 

E posibil ca o persoană care are parte de stres cronic la locul de muncă și care este nefericită în viața personală să nu aibă nici motivaţia pentru a face screening pentru cancer, de exemplu. 

În acest mod, suferința emoțională poate afecta și sănătatea fizică. Ellen Langer, psiholog si profesor la Harvard, trage un semnal de alarmă în cartea „The Mindful Body” cu privire la faptul că există în continuare multe afecțiuni în care sănătatea emoțională nu este văzută ca fiind la fel de importantă ca intervenția medicală.

Medicii care tratează organe nu se preocupă și de sănătatea emoțională a pacienților. 

Trebuie să începem să înțelegem că și felul în care avem grijă de sănătatea mintală ar putea să cântărească mult în tratarea afecțiunilor fizice. 

Langer dă un exemplu excelent, despre care am mai povestit în materialele noastre. În 1979, a condus un experiment care a demonstrat că așteptările și convingerile noastre pot influența starea de sănătate. 

Experimentul s-a derulat cam așa: un grup de opt bărbați de vârste înaintate au fost mutați într-o casă amenajată astfel încât să le dea senzația că trăiesc din nou în anul 1959, deci cu douăzeci de ani în urmă față de momentul experimentului. 

Practic, oamenilor li s-a creat senzația că au călătorit înapoi în timp. Revistele din casă erau cele publicate cu 20 de ani în urmă, serialele și emisiunile difuzate la televizor erau tot din acea perioadă, și așa mai departe. Totul era făcut să le dea senzația că sunt mai tineri cu 20 de ani. În plus, participanții la studiu au fost rugați să se poarte ca și cum ar fi mai tineri. De pildă, și-au cărat singuri bagajele. Au avut grijă singuri de ei.

O săptămână mai târziu, toți cei opt participanți auzeau mai bine, aveau o memorie mai bună, o dexteritate mai bună, și o stare generală de sănătate mai bună. Mai mult, chiar păreau mai tineri în ochii unor observatori externi care au văzut poze cu ei înainte și după experiment. 

Langer a fost atât de entuziasmată de rezultatele pe care le-a obținut, încât, după acest experiment, și-a dedicat toată viața studiului unității minte-corp. 

După toți acești ani de studiu, Langer a concluzionat foarte simplu că mintea influențează sănătatea corpului. 

Și deși există cazuri în care, cu un pic de atenție, ne este ușor să identificăm sursele de stres din viața noastră, care ne afectează mintea, există și multe situații în care „rădăcinile” sunt ascunse. 

Attia explică în cartea „Outlive” că anumite comportamente indezirabile pe care le manifestăm ca adulți sunt de fapt adaptări la diferitele tipuri de traume pe care le-am suferit în copilărie. E vorba despre ideea „Copacului traumei”. Vedem cum se manifestă copacul deasupra solului, dar trebuie să săpăm la rădăcini ca să găsim cauza. 

Cele 5 tipuri de traumă

În general, trauma se încadrează în cinci categorii: abuz fizic, neglijare, abandon, ștergerea granițelor dintre adulți și copii și a fi martor al unor evenimente tragice. 

Există traume cu „t” mic și traume cu „T” mare. Cele cu t mic pot fi mai dificil de gestionat pentru că tindem să le trecem cu vederea. Attia face însă o diferență importantă între traume și dificultăți. El zice că e important pentru copii să înțeleagă ce înseamnă dificultățile în viață și că, deseori, parentingul modern vrea să-i ferească pe copii de orice greutate. 

Uneori, eșecurile pot fi ceva pozitiv. Nu există o demarcație clară între traumă și dificultate. Dar o întrebare bună care vă poate ajuta este următoarea: aș vrea să treacă și copilul meu prin așa ceva? 

Specialiștii spun că nu evenimentul în sine este cel mai important aspect legat de traumă, ci felul în care un copil se adaptează la el. Copiii adaptabili cresc și devin adulți neadaptați. Așa apare dependența de alcool, de jocuri de noroc, de droguri. 

Sau chiar și dependența de lucruri care nu ne sperie deocamdată atât de tare la nivel de societate, dar despre care ar trebui să discutăm mai des: dependența de muncă, de pildă.

Există totodată dependenţa de sport, de perfecţionism, sau chiar dependenţa de mâncatul sănătos. Cea din urmă se numește ortorexie nervoasă şi reprezintă o obsesie de a mânca sută la sută sănătos. De multe ori, poate dăuna sănătății mai mult decât mâncarea nesănătoasă.

O altă ramură a acestui copac al traumei este codependența sau dependența psihologică de o altă persoană.

Înclinația spre furie este o altă ramură care se manifestă des. Apoi, tulburări de atașament, dificultate în păstrarea conexiunilor importante cu ceilalți. 

Sigur, poate că pare ușor să le identifici și aproape toți o să ne găsim una sau alta în comportamentul zilnic. Dar mai greu e să ajungi la rădăcini și să le descâlcești. Mai ales că fiecare „încâlceală” e unică, îi aparține exclusiv persoanei care a trecut prin anumite experiențe. Din acest motiv, nu se poate generaliza.

Medicina 2.0 încă eșuează, din acest punct de vedere. Terapeuții pun un diagnostic dintre cele pe care le cunosc, dintre cele definite și clasificate. Însă nu toată lumea se încadrează în niște definiții clare. Suntem diferiți, poveștile noastre sunt diferite. 

Attia descrie câteva instrumente utile în cartea Outlive, derivate din ceea ce se numește „terapie comportamentală dialectică” sau terapia „dialectic-comportamentală”. Aceasta este o terapie utilă în cazul oamenilor care nu sunt încadrați în anumite categorii de tulburări mintale, dar care au probleme cu sănătatea emoțională. 

Cei patru piloni ai terapiei comportamentală dialectică

Există patru piloni ai acestei terapii, iar toți pilonii sunt uniți de ideea de mindfulness.

Cuvântul mindfulness apare azi aproape peste tot şi este folosit cu . În discuții, interviuri, cărți. Deseori, este prezentat ca un atribut al minții pe care îl dobândești cu greu, dacă înveți practica meditației. 

Dar Ellen Langer zice că lucrurile nu stau neapărat așa. Mindfulness, zice ea, înseamnă pur și simplu procesul de a observa în mod activ lucrurile din jurul nostru, fără să fie nevoie de vreun fel de meditație. 

Cei patru piloni despre care vorbește Attia sunt următorii:

1. Reglarea emoțională 

2. Toleranța la suferința emoțională

3. Cât de bine ne facem cunoscute nevoile și sentimentele celorlalți

4. Automanagementul, adică grija față de noi înșine, începând cu sarcinile de bază, precum trezitul la timp ca să ajungem la muncă sau la școală. 

Toţi aceşti piloni se bazează pe ideea de mindfulness. Nu este vorba despre o detașare completă, nu ne eliberăm mintea cu totul. Ci creăm un spațiu între stimul și reacție.

Nu mai reacționăm din reflex la tot ce ni se întâmplă, ci ne acordăm timp ca să observăm și ca să înțelegem. Astfel, ajungem la mindfullness.

Alegem să nu răspundem, să nu ne enervăm, să nu ne stresăm aiurea, pentru toate lucrurile lipsite de însemnătate şi pentru persoane care nu ne cunosc.

Intervine aici și tehnica „reîncadrării”, care e foarte utilă în gestionarea furiei. Reîncadrarea înseamnă abilitatea de a privi o anumită situație din punctul de vedere al altcuiva. Practic, schimbarea perspectivei. 

Aproape toți oamenii cred despre sine că sunt centrul absolut al universului. Iar acest lucru nu reprezintă o critică, ci un fapt. E un adevăr biologic. 

Tot ceea ce experimentăm, experimentăm din propria perspectivă. Lumea, așa cum o vedem, este lumea pe care noi o experimentăm, fiind plasați în centrul ei. 

Reîncadrarea presupune să faci un pas în spate și să te întrebi cum arată această situație pe care tu o trăiești, dar din ochii celeilalte persoane. 

Luând exemplul unui şofer care te claxonează sau îţi dă flashuri în trafic, poate că acest şofer supărat chiar are o problemă, poate că este abuzat de soția lui, și-atunci se răzbună și el pe cine poate. Poate că are copilul grav bolnav și este supărat pe toți și toate.

Acest lucru are o influență uriașă asupra unei stări emoționale bune. Poate să vă ajute să evitați foarte mulți nervi și foarte multe conflicte inutile.

Starea de spirit schimbă comportamentul, în loc să fie invers

Când devenim conștienți de noi și de lucrurile care ni se întâmplă, când construim acest spațiu de înțelegere, ne dăm seama că deseori suferim nu pentru lucruri care ni se întâmplă în practică, în prezent, ci pentru că ne amintim lucruri dureroase din trecut sau pentru că anticipăm faptul că ceva neplăcut s-ar putea întâmpla în viitor. 

De cele mai multe ori, lucrurile care ni se întâmplă nu sunt bune sau rele. Noi le facem să fie bune sau rele în funcție de felul în care ne raportăm la ele. 

De foarte multe ori starea de spirit se schimbă în urma unui comportament, și nu invers. Noi facem greșit lucrurile. 

Zicem: nu ies din casă, că n-am chef. Nu vin la cafea, că n-am dispoziție. E o mare greșeală. Nu trebuie să așteptăm să ni se schimbe starea de spirit ca să ne schimbăm comportamentul, ci să ne mobilizăm, pentru ca starea de spirit să ni se modifice în bine.

Încercați întotdeauna să vă schimbați starea de spirit cu sport. Cu plimbări, mai ales cu plimbări în natură, dacă sunteți printre cei norocoși și aveți acces la spații verzi. Există studii foarte serioase care arată că expunerea la modelele geometrice din natură poate reduce stresul psihic, iar rezultatele sunt vizibile la EKG.

Petreceți timp cu cei dragi, față în față, fără telefoane. Limitați timpul petrecut în fața ecranelor. Stabiliți un interval clar pentru muncă, dacă aveți această posibilitate.

Sunt multe lucruri pe care le puteți face ca să deveniți mai atenți și mai conștienți de timpul vostru. 

E dificil să recunoaștem atunci când avem o problemă emoțională. E mult mai ușor să recunoști în fața altora că ai o durere de cap, că ți-ai scrântit un picior, că ai o răceala care te împiedică să muncești. Dar uneori e posibil să avem nevoie de o zi liberă de la muncă pur și simplu pentru că nu suntem bine din perspectivă emoțională. Ar trebui să devină perfect normal, iar societățile noastre ar trebui să încurajeze mindfullness-ul și să ofere mecanismele necesare pentru ca așa ceva să fie posibil pe scară largă.