Dragoş Pătraru a purtat o discuţie liberă cu medicul Cristina Goanţă, ce are competențe în chirurgia endoscopică rinosinusală, chirurgia laparoscopică, somnologie, audiologie și tratarea patologiei vestibulare. Un interviu amplu despre importanţa şi calitatea somnului, rinite, alergii şi afecţiuni ORL.

Dragoş Pătraru: Cât de important este cât dormim?

Dr. Cristina Goanţă: Este important cât dormim, dar este şi mai important cum dormim.
Calitatea somnului, calitatea saltelei, parametrii noştri vitali, cât de des ne trezim noaptea, ca să mergem la baie, pentru că visăm urât, pentru că somnul nostru e fragmentat, pentru că suferim de insomnie.

Toţi aceşti factori influenţează cum ne simţim a doua zi, cum performăm la muncă, cât de relaxaţi suntem, cât de stresaţi suntem. Cumva, sunt în strânsă legătură.

Legat de cât de eficiente sunt dispozitivele de genul acesta (NR: smartwatch), eu personal consider că sunt importante.
Am avut cazuri în care pacienţi vârstnici, care aveau diverse patologii, s-au sesizat din cauză că aceste dispozitive le semnalau că au saturaţia sub un anumit nivel pe parcursul nopţii, că au pulsul mărit pe parcursul nopţii. Normal, dau nişte erori, că nu sunt la fel de bine calibrate.(…)
Dar dacă sunt purtate corect, rezultatele lor sunt destul de bune.

De cele mai multe ori, pacienţii vin la mine pentru sforăit. Şi abia după ce începem să facem testele, să vedem dacă sforăitul e doar sforăit se asociază cu apnee (…) ei observă că nu doar sforăitul e problema, ci poate fi şi o problemă de sănătate.

DP: Există şi sforăit care să nu fie legat de o afecţiune?

Dr. C.G: Noi, în general, când avem un pacient care sforăie vrem să ştim dacă acest sforăit se asociază cu oprirea respiraţiei, cu episoade de apnee.
Există unii pacienţi care sforăie, dar nu fac episoade de apnee. Atunci, sforăitul e doar deranjant, dar nu are neapărat şi consecinţe asupra sănătăţii.
(..)
Cel mai des pot să-mi dau seama că un pacient o să aibă apnee de cum intră pe uşă. În general, pacienţii care au apnee sunt pacienţii obezi.
La pacienţii supraponderali creşte foarte mult riscul de apnee, caz în care sforăitul nu mai este o problemă doar de poluare fonică, ci de calitatea vieţii.

Acnee, hipopnee şi oxigenarea

Asta este ceea ce numim patologie. Putem avea apnee sau hipopnee.
Apnee se numeşte când se opreşte complet respiraţia, hipopnee înseamnă că pacientul încă respiră, dar la un nivel mult mai scăzut.
Cuantificăm ambele tipuri de episoade, pentru că ambele pot să ducă la desaturare, adică la momente când nu avem suficient oxigen în sânge.

Asta ne interesează, să ne asigurăm că organele şi creierul sunt oxigenate corespunzător. În momentul când respiraţia se opreşte, normal că nu ne mai oxigenăm. Ne creşte rezistenţa vasculară, începem să dezvoltăm hipertensiune.
Mai multe organe sunt influenţate, ca să nu mai vorbim de starea noastră psihică. Dacă acest eveniment se întâmplă continuu, în zilele următoare suntem irascibili, nervoşi.

Problema pe care o vad cu Medicina 2.0 e că oamenii ajung să meargă la cardiolog cu probleme care îşi au sursa în alte părţi, precum apneea.
Cardiologul dă nişte pastile şi în loc să rezolvăm cauza, tratăm nişte efecte.

Corect. Eu asta le explic pacienţilor mei. Nu este o problemă punctuală, ci este o problemă pe care trebuie să o privim în ansamblu, care de cele mai multe ori implică un efort din partea pacientului. Pacientul trebuie să slăbească, să îşi schimbe stilul de viaţă, stilul de a face mişcare, în tot acest timp, purtând un aparat cu ajutorul căruia va respira corect pe parcursul nopţii.

Medicamentele controlează situaţia, dar trebuie să te ajuţi şi tu pe tine.

DP: Din 10 pacienţi cărora le spui povestea asta cu stilul de viaţă, câţi fac într-adevăr ceva?

Dr. C.G: Eu cred că e foarte important să îi explici pacientului şi să găseşti o cale de mijloc. E greu să îi explici unui om care toată viaţa lui a mâncat cartofi prăjiţi şi carne prăjită. E greu să îi spui să îşi schimbe complet stilul de viaţă.
Trebuie să ai o echipă cu care să lucrezi. Când pacienţii încearcă şi văd că slăbesc 12-15-20 de kilograme şi că viaţa li se schimbă semnificativ, devin cooperanţi.
În acelaşi timp, ai şi o plajă de pacienţi care nu mai vin a doua oară. Când le spui „eu nu te pot opera”, se duc în altă parte, gândind că nu eşti un medic bun.

Şi mai e genul de pacienţi care vor să aleagă calea scurtă. Vor să facă diverse intervenţii chirurgicale la nivelul stomacului, pentru a slăbi. Aici, am categoria care merge foarte bine după ce fac intervenţiile astea şi reuşesc să îşi reinventeze viaţa şi categoria care, deşi a făcut intervenţii chirurgicale, pentru că revin la stilul de viaţă de dinainte, se îngraşă.

DP: Cât de mult amână oamenii?

Am văzut ieri un interviu foarte interesant, apropo de incidenţa de cancer de col uterin: o doamnă doctor care spunea „femeile nu vin pentru că nu vor să afle. Le e frică să afle dacă au ceva”.

Dr. C.G: Dr. Am aşa, următoarele categorii:

Unii pacienţi, care au leziuni precanceroase. Nu sunt neapărat cancer, dar sunt nişte leziuni care pot duce acolo. De obicei le zic „trebuie să opriţi fumatul”. Foarte mulţi dintre ei nu vor să renunţe, la fumat de exemplu.

Apoi am pacienţii care au o formaţiune tumorală şi le explic că trebuie să luăm o biopsie. Şi ei spun că au avut ei pe cineva care a făcut o biopsie şi de acolo a făcut cancer. Asta mi se întâmplă des, ca oamenii să creadă că dacă le iei o biopsie vor face metastaze şi că ei ar fi fost bine, dacă nu aveau parte de acest tratament.

Şi mai am o categorie nouă de pacienţi, care mă întreabă dacă ar fi bine să îşi facă acele teste genetice. Sunt o grămadă de teste acum pe piaţă, mai ales producători americani.

DP: Ar trebui să ne facem aceste teste genetice?

Dr. C.G: Depinde foarte mult de gradul de anxietate. Pentru că, pe de-o parte te poate ajuta să ştii ce predispoziţii ai. Pe de altă parte, dacă eşti o persoană anxioasă şi îţi iese gena pentru cancer de sân, să zicem, asta nu înseamnă că vei face cancer de sân. Asta nu înseamnă că vei face cancer de sân. Înseamnă că ai un risc mai mare decât cineva care nu ar avea această genă exprimată.
Dacă tu eşti o persoană foarte anxioasă, s-ar putea să-ţi facă mai mult rău. Dacă eşti o persoană foarte echilibrată, te poate ajuta.

DP: Mie unul mi se pare că e mai bine să ştii, decât să nu ştii. Din ce înţeleg, procentul e cam 80-20. Adică există această predispoziţie, ea e undeva acolo, dar ajunge să crească, dacă e favorizată de obiceiurile tale.

Dr. C.G: Fac un fel de master în oncologie şi chiar de curând m-a frapat când am avut un curs în care ne spuneau că unul din trei oameni va dezvolta pe parcursul vieţii o formă de cancer. Mi se pare foarte mult unul din trei, a crescut faţă de când învăţam noi în facultate.
Sunt convinsă că şi modul în care s-a schimbat absolut tot ce facem noi în viaţa noastră influenţează să ajungem la 1 din 3.

Despre rinite şi alergii

DP: Să vorbim despre problema cel mai des întâlnită în cabinetul tău, rinite, alergii.

Dr. C.G: Acum chiar nu mai intră un om în cabinet fără rinită.

DP: Le facem de la mediu? De la poluare?

Dr. C.G: De la factorii de mediu, de la factorii care produc alergii (ambrozie, praf, acarieni). (…)
Văd din ce în ce mai mulţi pacienţi, mai ales copii, afectaţi de alergii mai ales la ambrozie, la plante.

DP: Cât de important e ca oamenii să meargă să se caute? Că avem de luptat cu oamenii de la marketing care promovează atât de agresiv aceste medicamente?

Dr. C.G: Cred că de cele mai multe ori, inclusiv suplimentele alimentare ar trebui luate cu cineva care se pricepe, în domeniu, eventual după nişte teste pe care le faci.
Iar în ceea ce priveşte rinitele, majoritatea pacienţilor ajung la mine la cabinet după ce au devenit deja consumatori cronici de picături nazale.
Şi atunci e mult mai greu să renunţi la ele. Dacă vii înainte, putem să dăm diverse picături care nu dau dependenţă. Pe când, dacă eşti utilizator cronic de vasoconstrictori, de câţiva ani de zile, e mult mai greu să sevrezi pacientul. De cele mai multe ori trebuie să ajungă la intervenţie chirurgicală.

Vorbind de apă de mare, nu dă dependenţă. Dar vorbind de vasoconstrictoare, cred că ar trebui recomandate.
Pacientul are nasul înfundat. Dar el poate avea nasul înfundat dintr-o multitudine de cauze: poate să aibă rinită, poate să aibă sinuzită, poate să aibă o tumoră în nas.
În momentul în care administrează picături de nas, el se va simţi mai bine indiferent ce are acolo, pentru că va face constricţie, se lărgeşte culoarul prin care intră aer.
Poate pacientul nu poate să mai renunţe la ele sau poate îi întârzie mersul la medic.

DP: La copii, inclusiv la cei care fac sport de performanţă, e din ce în ce mai rău: foarte mulţi respiră pe gură.

Dr. C.G: Da, la copil e şi mai complex. Când începe să se dezvolte trebuie să ai grijă cum se dezvoltă, că dacă are un maxilar îngust şi nu ţi-ai dat seama la timp, n-a avut un control ortodontic, şi mai are şi vegetaţii în nas, pe unde să respire?
După care, să zicem că nu are vegetaţii, maxilarul este dezvoltat normal. Ce observ eu, copiii care vin la mine şi fac sport, unii dintre ei fac sport în aer liber. Alţii fac în săli care nu sunt neapărat destinate sportului de performanţă.
Cei care fac în aer liber, unde fac, unde sunt maşini prin apropiere sau plopi? Cei care fac în sală: cât de mult praf e?

Am avut sportivi de performanţă pe care i-am operat, le-am făcut reducţii de cornete. În mod normal, după reducţia de cornete trebuie să poţi respira bine măcar o perioadă de câţiva ani de zile.
Am copii cărora le fac reducţie de cornete şi vin după 2-3 luni cu cornetele de parcă nu i-am operat vreodată.
Cel mai des am avut asta la înotătorii care sunt alergici la clor. Organismul începe să se lupte cu alergenul ăla, atunci se refac.
Şi atunci, ei vin constant să le fac procedurile astea.

DP: Cât de rău ne face aerul condiţionat casnic?

Dr. C.G: Dacă noi avem nişte filtre care sunt curăţate corespunzător, le întreţinem, şi nu au tot felul de bacterii în ele, nu e dăunător.
Dacă nu ne îngrijim de starea aparatului şi nu ne asigurăm că filtrele sunt curăţate, pot să aibă diverse bacterii care pot recircula în cameră şi să te îmbolnăveşti, sau pot să aducă o cantitate de particule în încăpere.

DP: Ce trebuie să facă oamenii pentru o calitate bună a somnului?

Dr. C.G: În primul rând, e destul de important să avem un program de somn regulat.
Trebuie să dormim într-un mediu curat, mediu aerisit, într-o temperatură optimă de somn.

DP: Ce înseamnă?

Dr. C.G: Am citit mai multe studii şi depinde foarte mult de societăţile în care se fac studiile respective, pentru că, confortul termic nu este acelaşi pentru toată lumea.
Trebuie să îndeplineşti condiţiile astea. Să nu te trezeşti noaptea.

DP: Aş adăuga la astea să nu consumi apă înainte de culcare, să nu consumi alcool, să nu mănânci cu 2-3 ore înainte de culcare, să te depărtezi de ecrane înainte de somn.

Dr. C.G: Nici n-ar trebui să existe ecrane în dormitor.

DP: Avem nişte măsuri pe care le putem lua împotriva poluării? Ajută să purtăm mască?

Dr. C.G: Există nişte studii care zic că au fost mai puţine viroze pe perioada cât am purtat mască, însă există şi studii care zic că am acumulat acea datorie imună, prin faptul că n-am mai avut contact…

E foarte complicată treaba asta cu poluarea. Poţi să faci mai degrabă în casa ta diverse lucruri. Poţi să ai acele filtre de particule care te ajută să nu mai ai aerul atât de încărcat în cameră.
Dacă ai diverse probleme, care înseamnă alergii la praf, la acarieni, să schimbi pernele ocazional.
Să nu ai foarte multe covoare, obiecte multe pe care să se poată depune praful, în camera în care dormi.

DP: O carte pe care să o citim?

Dr. C.G: În contextul discuţiei? Why we sleep (NR: „Despre somn”, de Matthew Walker), a fost tradusă şi în limba română. Este o carte care explică foarte bine mecanismele de apariţie ale somnului, tipuri de somn.