Despre ecrane, atenţie şi cum ne irosim clipe preţioase din viaţă privind în dreptunghiuri luminoase am mai tot vorbit la Vocea Naţiei, însă niciodată din această perspectivă, a impactului asupra dezvoltării creierului copiilor. 

Odată cu apariţia a fel şi fel de modele de telefoane, de dispozitive cu ecrane, a devenit o normă ca toată lumea să privească hipnotizată ore în şir în jos, de ni se şi deformează coloana, de la cât ţinem capul într-o poziţie total nefirească. 

Copiii primesc primul smartphone tot mai devreme

În staţii de autobuz, în mijloacele de transport în comun, în parcuri aproape că nu mai vezi pe nimeni, mai ales dintre cei din generaţiile mai noi, să citească o carte sau să privească în zare. 

Şi atunci, devine pe undeva firesc ca şi copiii să facă exact acelaşi lucru pe care îl fac adulţii. Primul telefon se primeşte din ce în ce mai devreme şi obligatoriu este unul smart. Chiar şi părinţii care nu doresc să îi dea copilului pe mâini un dispozitiv smart se lovesc de presiunea socială.

Dacă nu are propriul telefon, copilul primeşte aproape sigur telefonul unuia dintre părinţi, mai ales când aceştia au nevoie de linişte sau pur şi simplu nu mai pot gestiona energia copilului. 

Şi asta, deoarece ei ştiu că jocul pe telefon îl calmează, că uitatul la desene sau la diferite clipuri pe Youtube zeci de minute sau chiar ore în şir îl calmează. În realitate însă, toate acestea au un cost ascuns, un cost pe care îl descoperi doar mai târziu, aşa cum se întâmplă şi în cazul alimentaţiei cu ultraprocesate.

De la primele telefoane smart au trecut mai bine de 15 ani. Aşadar, acum putem vedea tot mai clar care sunt efectele pe care consumul de ecrane în exces şi de la vârste mult prea fragede îl are asupra dezvoltării creierului copiiilor, dar şi care sunt manifestările care pot apărea, după ani de zile de expunere la ecrane.

Nu există niciun beneficiu din expunerea copiilor sub 1 an la ecrane

De pildă, despre expunerea copiilor sub 1 an, cel mai bun lucru pe care îl putem spune este că ei nu pot învăţa nimic dintr-un ecran. Ei au nevoie de contact uman sau de explorare pentru a învăţa.

Cum s-a ajuns la această concluzie? Ca întotdeauna, căutând răspunsuri la alte întrebări.

În urma unui studiu desfăşurat de Patricia Kuhl, unul dintre oamenii de ştiinţă ce s-au specializat în studierea dezvoltării creierului bebeluşilor, s-a putut trage clar această concluzie.

Se cunoştea deja faptul că, până la 7 ani, copiii au o capacitate foarte mare de a-şi însuşi limbi străine. Această capacitate scade dramatic, imediat după împlinirea acestei vârste. Are legătură și cu formarea urechii, e la fel și cu muzica, vorbește despre asta pe larg Anders Ericsson, în cartea Peak, tradusă la noi de Publica. 

Încercând să afle dacă asimilarea unei limbi este universală, şi dacă un bebelus de 6 luni din America poate să diferenţieze sunetele caracteristice limbii materne de cele ale altei limbi, cercetătorii au chemat o persoană complet străină să le vorbească unor bebeluşi americani în mandarină timp de o lună.

După o lună, bebeluşii americani, cărora li se vorbise în mandarină timp de 12 şedinţe – ca să vedeți de la ce vârstă fac unii meditații, domne – bebelușii deci aveau aceeaşi capacitate de a recunoaşte sunete şi de a face asocieri precum cei născuţi şi crescuţi în Taiwan.

entru a afla ce rol a avut interacţiunea umană în toată această poveste, oamenii de ştiinţă au repetat experimentul, însă de această data sesiunile de mandarină au fost ţinute la distanţă, printr-un televizor.

Efectul asupra cunoştinţelor de mandarină asimilată de acest grup de bebeluşi? Zero. 

Astfel, cercetătorii au tras trei concluzii clare în urma acestui studiu:

1. Concluzia pe care şi căutau să o confirme, anume că bebeluşii au aceeaşi capacitate de a învăţa uşor orice limbă, indiferent pe ce parte a planetei s-ar afla.
2. Pentru ca niște copii să asimileze informaţii de la o altă persoană este nevoie de interacţiune umană.
3. La această vârstă, bebeluşii nu au capacitatea de a învăţa dintr-un ecran, indiferent cât de educative ar fi imaginile afişate pe acel ecran.

Recomandările OMS cu privire la expunerea la ecrane a copiilor

De altfel, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca, până la vârsta de 2 ani, cei mici să nu petreacă deloc timp în faţa ecranelor. Sigur, OMS recomandă și să nu mâncăm mezeluri, cu toate astea doar mezeluri le punem copiilor la pachet, pentru ”gustarea” de la școală, nu? 

Deci, ecrane, deloc, până la doi ani, zice OMS. Asta înseamnă fără filme, fără reclame. Pe scurt, fără televizor pornit când copilul este în încăpere, nu doar fără desene. Sună drastic, nu? Prea exagerat, aproape că nu poți face asta în zilele noastre, nu? 

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani, timpul cumulat de expunere la ecrane e recomandat să fie mai mic de o oră pe zi, ideal DELOC. Iar când vine vorba despre acea oră, trebuie să vedem şi ce ar trebui să conţină ea, încât să existe şi beneficii pentru copil, nu doar o distragere şi un moment de respiro pentru părinţi.

Evident, controlul parental este esenţial aici. Există aplicaţii educative cu activităţi, dacă vorbim despre dispozitive smart, aşa cum există desene educative, din care cei mici pot chiar să ia informaţii folositoare.

Care sunt efectele expunerii premature şi excesive la ecrane?

Studiile consultate de noi spun că dezastruoase. 

Conform Asociaţiei Americane de Optometrie, copiii expuşi la ecrane au un vocabular mai sărac, abilităţi de comunicare mai scăzute şi tind să evite mai mult contactul vizual.

Nivelul de creativitate scade, capacitatea de a rezolva probleme scade şi ea.

Întârzieri în dezvoltare, de la moderate până la severe

În urma unui alt studiu, desfăşurat tot în America, de către Asociația Medicală Americană de Pediatrie, a reieşit legătura clară dintre timpul petrecut în faţa ecranelor şi întârzieri majore în dezvoltare.

Cu cât e mai mare timpul petrecut în fața ecranelor, cu atât mai frecvente sunt şi întârzierile în dezvoltarea copiilor.

Descoperirea s-a bazat pe raportarea de către părinţi a timpului petrecut de către copii în faţa ecranelor. 

S-a constatat că acei copii care până la vârsta de 1 an au fost expuşi la ecrane pentru mai bine de 4 ore pe zi, prezentau, între 2 şi 4 ani, întârzieri în dezvoltarea limbajului, a motricităţii fine, precum şi în privința abilităţilor sociale.

Acest studiu vine doar să confirme ceea ce se ştia deja, din cercetări anterioare. De pildă, dintr-un alt studiu din 2018 – aveți linkuri cu toate studiile în descriere -, a reieşit că acei copii care petreceau cel puţin două ore pe zi în faţa ecranelor au avut un scor mai slab la testele de limbaj şi la cele de gândire decât copiii care nu au avut aceeaşi expunere.

Mai mult, în cazurile cu adevărat severe, în care copiii erau lăsaţi în faţa ecranelor 7 ore pe zi sau mai mult, oamenii de ştiinţă au putut observa, în urma scanării creierului, subţierea cortexului cerebral.

Modificări structurale ale creierului

Cortexul cerebral este cel responsabil de gândirea critică şi de raţiune, iar subţierea lui este ceva asociat cu îmbătrânirea într-un mod sedentar.

Din aceste cercetări, medicii au putut trage concluzia foarte clară: Expunerea la ecrane într-o asemenea proporţie, sau de la vârste atât de fragede, vine la pachet cu modificări structurale la nivelul creierului.

Nici pentru adulţi nu e grozav să se uite câte 8 ore în ecrane, sau chiar mai mult. Însă spre deosebire de adulţi, care au creierul complet dezvoltat, copiii au creierul într-o continuă şi accelerată dezvoltare, cu cât ei sunt mai mici.

În mod normal, pe măsură ce cresc, bebeluşii îşi dezvoltă abilităţi precum concentrarea, iar capacitatea de a acorda atenţie unui stimul din lumea reală creşte şi ea.

Citirea de poveşti, de exemplu, le dă posibilitatea de a creşte acest timp în care se pot concentra, le oferă cadrul necesar dezvoltării răbdării şi totodată dezvoltă imaginaţia.

În cazul celor care au parte de ecrane de timpuriu, această atenţie axată pe un stimul care nu este digital scade, odată cu răbdarea pentru a asculta poveşti, pentru a rezolva un puzzle sau pentru a face activităţi specifice vârstei.

Empatia şi controlul impulsurilor, inhibate de ecrane în exces

Acest lucru se întâmplă din cauză că, atunci când privesc un ecran, spre deosebire de atunci când li se citeşte o carte, recompensa este instantanee. Imaginea servită pe retină face cât o mie de cuvinte citite de părinte.

În realitate însă, aşa cum explică şi Johann Hari, în Hoţii de atenţie,

“Oamenii înțeleg și învață mai puțin din ceea ce absorb de pe ecrane. Există dovezi științifice ample care susțin această „inferioritate a ecranelor”. Diferența în înțelegere dintre cărți și ecrane este atât de mare încât, în cazul copiilor din școala primară, aceasta este echivalentă cu două treimi din progresul pe un an în ceea ce privește înțelegerea lecturii.”

Apoi, la baza dezvoltării empatiei, calitate necesară pentru a relaţiona bine cu ceilalţi şi, în general vorbind, pentru a fi un om mai bun, stau doi factori foarte importanţi: Capacitatea de a citi expresii faciale şi abilităţile sociale deprinse. 

Cu cât timpul petrecut în faţa unui dispozitiv smart este mai lung, cu atât celor mici le întârzie sau le este inhibată apariţia empatiei.

Totodată, şi controlul impulsurilor, abilitate pe care cei mici nu o au, dar pe care o dezvoltă, este inhibată sau întârziată de expunerea la ecrane.

Legătura dintre ecrane în exces şi ADHD la copii

În urma unei metaanalize a reieşit o posibilă legătură între expunerea la ecrane şi dezvoltarea de ADHD. 

Atenție, deşi nu se ştie sigur dacă expunerea la ecrane poate cauza ADHD, un lucru e cert: simptomele apărute în urma expunerii excesive şi susţinute conduc la apariţia unor manifestări similare cu cele ale ADHD sau exacerbează simptomele preexistente.

De altfel, şi numărul diagnosticelor de ADHD pe care copiii din România le primesc a crescut alarmant.

Autism virtual

Ca şi cum toate acestea nu erau suficiente, timpul excesiv petrecut în fața ecranelor poate duce la apariţia unui alt set de simptome similare, dar aflate sub umbrela TSA (tulburări de spectru autist). Acest set de simptome poartă numele de autism virtual.

Deşi vine la pachet cu manifestări similare autismului clasic, această variantă, provocată de expunerea la ecrane şi cu care copiii NU se nasc, este totuşi mai uşor reversibilă.

Cu intervenţie promptă, care începe de la recunoaşterea manifestărilor, copiii cu autism virtual sunt mai uşor şi mai rapid recuperabili.

Primul pas, pentru a putea începe recuperarea, este reducerea până la eliminare a timpului petrecut în fața unui ecran.

Cum recunoşti simptomele autismului virtual? Prin prezenţa unora sau mai multe dintre următoarele simptome:

Copilul nu începe să vorbească sau are o dezvoltare a limbajului limitată pentru vârsta sa.

Un copil cu autism virtual poate avea contact vizual limitat, lipsă de inters pentru interacţiunea socială, comportamente repetitive, interese foarte restrânse şi poate avea comportamente agresive.

Asemenea copiilor cu diagnostic de autism, aceştia pot avea sensibilităţi senzoriale, o lipsă de interes faţă de jocuri de rol şi care presupun imaginaţie, dar şi dificultate în a-şi regla emoţiile.

Ce este de făcut, ca să diminuăm toate aceste riscuri?

Evităm cât putem de mult ecranele până la 2 ani. Acuma, nu zice nimeni să legaţi copilul la ochi când treceţi pe lângă un televizor aprins, dar e totuşi nevoie să faceţi acest sacrificiu: cât timp el este în încăpere, televizorul să fie oprit. 

Realitatea este că acei părinţi care sunt mai stricţi, mai zgârciţi cu timpul pe care copiii lor îl petrec în faţa ecranelor sunt deseori văzuţi ca fandosiţi, exageraţi sau pur şi simplu duşi cu pluta de către toţi ceilalţi. Niște tirani, domne!

Important este să le explicaţi şi altor părinţi, care poate nu ştiu care sunt riscurile, şi eventual să îi îndrumaţi să discute cu un specialist, pentru a afla mai multe de la cineva cu autoritate în ochii lor. 

Apoi, pentru acei copii care sunt trecuţi de 2 ani şi are pot petrece până la o oră în faţa ecranelor, încercaţi să filtraţi voi conţinutul.

Între a petrece o oră pe zi învăţând culori, numere şi a urmări clipuri pe Youtube care sunt făcute special să îi capteze, fără să le aducă vreun beneficiu, este o mare diferenţă.

Desigur, conţinutul contează. Căutaţi desene educative, căutaţi aplicaţii care le permit să facă activităţi sau să înveţe o limbă străină, căutaţi să fructificaţi acea oră, încât să merite timpul în care copilul stă cu ochii în ecran, în loc să fie afară şi să se joace liber.

Pentru cei şi mai mari, folosiţi aplicaţiile de control parental, pentru a putea gestiona ce priveşte copilul vostru. Numărul copiilor ce iau contact cu materiale pornografice creşte de la an la an, iar vârsta lor scade tot mai mult.

Iar dacă vă gândiţi cumva că cei mici ar căuta în mod expres asemenea conţinut, ţineţi cont că nu este întotdeauna cazul. Este suficient ca de pe acelaşi dispozitiv să se fi făcut căutări de asemenea natură, ca apoi utilizatorul să fie urmărit de reclame cu conţinut personalizat.

Deci, dacă vă găsiţi copilul holbându-se la cine ştie ce de pe telefonul vostru, încercaţi să vă amintiţi dacă nu cumva chiar voi l-aţi expus acelui conţinut. Da, știu ăștia cu reclamele tot ce facem, grijă mare!

Încurajaţi copiii să facă sport, să aibă o activitate de echipă, în care să relaţioneze cu ceilalţi, să-şi facă prieteni, să bată mingea, să-şi julească genunchii. Să se joace liber, pentru că a dispărut din viața copiilor jocul liber, nesupravegheat de adulți. 

Iar asta pentru că, din ce în ce mai multe dovezi o arată: alternativa nu e deloc una bună şi are efecte nocive pe termen lung asupra sănătăţii corpului şi minţii copiilor.