Ce tip de pastă de dinţi e mai bine să folosim? Cu sau fără fluor? Există un pericol real în folosirea unei paste de dinţi cu fluor? Încercăm în acest material să facem lumină asupra unui subiect pe care se ceartă chiar şi specialiştii, pentru că fiecare găseşte studii care să-i sprijine ideile. 

Din ce în ce mai des se găsesc “materiale educative” care informează populaţia cu privire la riscurile ascunse din pasta de dinţi. 

De ce? Pentru că are fluor în compoziţie. Aproape de fiecare dată, în aceste clipuri de pe internet se oferă şi o alternativă mult mai bună, fără fluor. Pentru un preţ, desigur.

Dar, aşa să fie oare? Caută cineva să ne otrăvească prin pasta de dinţi?

Ca în multe alte cazuri, şi aici discuţia este mai amplă şi merită aprofundare, înainte de a veni cu verdicte categorice.

Întâi de toate, hai să vedem ce este fluorul şi de ce a stârnit atâtea controverse.

Ce este fluorul şi cum a ajuns în pasta de dinţi

Fluorul este un element chimic ce se regăseşte în tabelul lui Mendeleev cu simbolul F, în grupa halogenilor. 

În stare pură fluorul are formă gazoasă şi este extrem de toxic. Din fericire însă, este atât de puternic reactiv, încât în natură nu îl întâlnim sub această formă, ci doar sub formă de săruri.

Cel mai comun compus care se găseşte în pasta de dinţi este florura de sodiu.

Fluorul se găseşte şi în corpul uman, într-o cantitate foarte mică, în oase şi în dinţi. Acesta provine din apa şi alimentele pe care le consumăm, sau din pasta de dinţi fluorurată, în cazul celor care o folosesc.

De ce se adaugă fluor în pasta de dinţi şi în produsele de igienă orală? Pe scurt, pentru că acesta, sub formă de florură de sodiu, cum spuneam, ajută în prevenirea cariilor. 

Smalţul dintelui acţionează ca o barieră ce protejează părţile interioare ale dintelui de agresiuni, de bacterii şi ne menţine dantura sănătoasă. În anumite situaţii însă, calitatea smalţului dinţilor este afectată. Vom vedea exact ce obiceiuri nocive predispun la această problemă. 

Fluorul compensează demineralizările ce apar în timp şi poate chiar repara dinţii, în cazurile în care vorbim despre carii în faze incipiente.

La nivel global, se estimează că peste 2 miliarde de persoane suferă de carii la nivelul dinţilor permanenţi, iar aproape 500 de milioane de copii au carii ce le afectează dinţii de lapte.

Cum ştim că fluorul joacă un rol important în sănătatea dinţilor

În 1901 un dentist tânăr, pe nume Frederick McKay, s-a mutat în oraşul american Colorado Springs, cu gândul de a-şi deschide un cabinet stomatologic.

A fost şocat să descopere că 90% din populaţia locului avea dinţii pătaţi maro, unii chiar în întregime. 

Împreună cu un alt coleg stomatolog, McKay avea să afle pe parcursul a 14 ani de cercetare două aspecte foarte importante:

1. Acei oameni ai căror dinţi nu fuseseră afectaţi încă din copilărie, nu aveau petele maronii pe dinţi. Copiii care aveau dinţii de lapte pătaţi maro aveau un mare risc de a suferi de aceeaşi problemă şi când dinţii permanenţi aveau să erupă.

2. În mod absolut surprinzător, cei care aveau dinţii pătaţi maro, îi aveau şi foarte rezistenţi la carii.

Cercetarea a continuat în anii ce au urmat. În zonă, oamenii răspândeau fel şi fel de ipoteze: ba că ar fi fost de la carnea de porc, ba că cei mici nu primeau lapte suficient de nutritiv. Una dintre ipoteze era aceea că apa ar fi fost contaminată.

În 1923, același medic a consultat nişte copii dintr-un oraș din Idaho care acuzau simptome similare copiilor din Colorado Springs: pete maronii pe dinţi, care ar fi apărut la scurt timp după ce oraşul fusese conectat la o nouă sursă de apă, ce se alimenta dintr-un izvor.

Dentistul le-a recomandat autorităţilor să abandoneze noua sursă de apă şi să folosească vechiul izvor, din apropiere.

Ani mai târziu, copiii localnicilor aveau dinţi sănătoşi, fără pete, ceea ce i-a confirmat lui McKay suspiciunea că problema era chiar apa.

Abia în 1931, după ce afecţiunea a mai apărut într-un oraș dintr-un alt stat american, autorităţile au început să ia în serios problema şi să testeze apa. Aşa s-au descoperit niveluri foarte mari de fluor în apele ce alimentau acel oraş.
Vestea a ajuns până la McKay, care la rândul său a testat apa din Colorado Springs. După 30 de ani de cercetare, primea în sfârşit un răspuns la întrebările sale.

Acesta era, desigur, doar începutul cercetării efectelor fluorului asupra sănătăţii, atât în ceea ce priveşte beneficiile, cât şi riscurile.

La finalul anilor 1930, şeful Unităţii de Igienă Dentară din cadrul Institutului de Sănătate Publică din Statele Unite a studiat cercetările lui McKay. 

Citind că locuitorii din Colorado Springs aveau totuși dinţii foarte rezistenţi la carii, a formulat ipoteza că fluorul ar putea ajuta la păstrarea sănătăţii dentare, dacă este prezent în apa potabilă, în anumite limite.

Absenţa fluorului versus excesul de fluor. Ce este fluoroza

Aşa că, împreună cu echipa sa, a început să testeze apa din diferite aşezări şi să raporteze nivelul de fluor la sănătatea orală a locuitorilor. A ajuns la concluzia că un nivel de fluor de 1.0 părţi per milion în apa de băut ar fi sigur pentru a preveni cariile dentare, dar suficient de puţin pentru a nu cădea în extrema cealaltă, provocând fluoroză, care se manifestă, printre altele, și cu pete maronii pe dinți, exact cum aveau acei copii de la care a plecat toată cercetarea. 

Fluoroza este o afecţiune cronică care poate afecta dinţii sau scheletul osos, iar în cazuri severe poate să determine deformarea oaselor.

În 1945, oraşul Grand Rapids din Michigan era primul din lume care îşi alimenta populaţia cu apă fluorizată, ca parte a unui experiment ce avea să se întindă pe 15 ani și care includea aproape 30 de mii de copii. După doar 11 ani, statisticile erau foarte bune: rata de prezenţă a cariilor, în rândul copiilor născuţi după începerea programului de fluorizare a apei potabile, scăzuse cu mai bine de 60 de procente.

În prezent, numeroase ţări din lume, în frunte cu SUA, dar şi regiuni din unele ţări din Europa, precum Marea Britanie, Spania sau Irlanda fluorizează apa potabilă, cu scopul de a reduce problemele stomatologice.

De unde a pornit controversa fluorului

În cazul fluorului, lucru valabil şi pentru multe alte substanţe, e și cazul zahărului, normal, doza face otrava. Fără fluor riscăm să avem mai multe găuri decât dinţi în gură. 

Cu fluor în exces, riscăm să facem fluoroză.

Deci nu, nici excesul de fluor nu este bun.

La scurt timp după demararea programului de fluorizare a apei în SUA, au apărut voci, unele mai raţionale, altele mai puţin, care condamnau această măsură.

Pe fondul unei lipse de încredere faţă de autorităţi, ce a marcat anii de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, unii oameni credeau că fluorizarea apei ar fi un complot, o încercare de a aduce comuniştii la putere. 

Alte voci, inclusiv din rândul medicilor, susţineau că lipsa fluorului nu ar duce la dezvoltarea vreunei afecţiuni.

În cantităţi prea mari, fluorul este toxic

Apoi, oponenţii fluorizării apei au argumentat că fluorul ar fi o neurotoxină pentru om. Acest lucru este adevărat, însă doar în condiţiile ingerării unei cantităţi mult mai mari decât le este furnizată oamenilor prin apa de la robinet.

Cât de mari trebuie să fie valorile, încât să discutăm despre o otrăvire a populaţiei, în mod acut? S-a descoperit accidental, din păcate.

În 1942, într-un spital din Oregon, peste 400 de oameni, pacienţi şi personal, s-au îmbolnăvit după ce au consumat omletă. 47 au şi murit, mulţi dintre ei pe loc.

Cum s-a ajuns aici? Unul dintre pacienţi a înlocuit laptele praf ce ar fi fost folosit la prepararea omletei, cu fluorură de sodiu, care era folosită pe post de insecticid, sub acea formă. Deci, cum ar veni, au mâncat otravă cu lingura.

Apoi, în ceea ce priveşte afectarea pe termen lung, au existat inclusiv studii în care s-a demonstrat asocierea dintre o cantitate mare de fluor consumat în copilărie şi un IQ mai mic. 

Cei care contestă însă aceste rezultate susţin că valorile de fluor din zonele în care se aflau cei studiaţi, adică unele regiuni din China, erau foarte mari, cu mult mai mari decât cantităţile de fluor pe care le ingerează populaţiile din statele în care există programe de fluorizare a apei.

Aşadar, da. Fluorul poate fi toxic în cantităţi mari. Dar aceste scenarii nu au nicio legătură cu nivelul de fluor din apă, după tratare, sau din pasta de dinţi, atât timp cât nu o înghiţi.

Cât fluor conţine pasta de dinţi? Evident, valorile pot să varieze în funcţie de producător, în funcţie de fiecare produs în parte. Însă, în medie, o pastă de dinţi obişnuită, destinată adulţilor, conţine între 1.000 şi 1.500 părţi per milion fluor.

Mult, nu? Spre deosebire de apa de băut fluorizată (noi nu avem aşa ceva în România, staţi fără griji), pasta de dinţi nu este destinată înghiţirii.

Poţi să te speli pe dinţi şi cu pastă fără fluor?

Categoric. Poţi să te speli pe dinţi şi fără pastă. Simpla acţiune mecanică şi abrazivă a periuţei de dinţi, efectuată corect, îndepărtează placa bacteriană de pe dinţi. 

În definitiv, pasta de dinţi fluorizată are mai puţin de 100 de ani de când a fost introdusă pe piaţă.

Periuţa de dinţi datează din China anilor 600-900, din timpul dinastiei Tang. Primele periuţe erau făcute din os şi păr de mistreţ.

Primele paste de dinţi sunt mult mai devreme întâlnite în istorie. În Egiptul Antic, adică în urmă cu 3-5 mii de ani, oamenii foloseau un amestec de cenuşă, coji de ouă sfărâmate şi smirnă.

Mai apoi, persanii au adăugat cochilii de melci şi scoici sfărâmate, ierburi şi miere.

Prima pastă de dinţi la tub a apărut abia în 1880. Până atunci, produsul se vindea în recipiente de porţelan.

Așa că da, putem folosi și pastă de dinți fără fluor. Dar nu este recomandat să o facem. 

De acum 100 de ani şi până în prezent, fluorul şi-a dovedit eficacitatea în tratarea demineralizărilor şi a cariilor incipiente. Atenţie, aici e vorba despre carii pe care nu le vezi cu ochiul liber. Dacă vezi negru, ai nevoie de un dentist.

Pasta de dinţi fără fluor este mai puţin eficientî în prevenirea cariilor

Şi da, chiar există dovezi conform cărora pasta de dinţi fără fluor sau cu o cantitate prea mică, în comparaţie cu cea care conţine fluor, este mai puţin eficientă în prevenirea apariţiei cariilor la copii.

În primul rând, când vine vorba de cei mici este bine ca iniţierea în igiena dentară să se facă încă de la primul dinţişor. Unii medici stomatologi recomandă chiar dinainte, prin folosirea acelor degetare de silicon, fără pastă de dinţi, pentru ca bebeluşul să accepte mai uşor procesul.

Apoi, până la vârsta de 3 ani, sau până când fiecare copil începe să înţeleagă că trebuie să scuipe pasta de dinţi, se recomandă folosirea unei paste fără fluor, pentru a se evita fluoroza.

Însă, imediat ce copilul reuşeşte să scuipe după ce se spală pe dinţi, este recomandată introducerea unei paste de dinţi specială pentru copii, dar fluorizată, folosită de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, la fel ca în cazul adulţilor. 

La fiecare curăţare este necesară cantitatea echivalentă unui bob de mazăre, nu mai mult.

Dacă cel mic urmează un tratament de fluorizare, este necesară o discuţie cu medicul care să vă îndrume dacă să continuaţi sau nu utilizarea unei paste de dinţi cu fluor.

Această perioadă este esenţială pentru încurajarea unor obiceiuri sănătoase de igienă şi pentru reducerea demineralizărilor imediat ce ele pot apărea.

Alimentaţia joacă un rol crucial în sănătatea orală

Apoi, un aspect foarte important de menţionat aici este şi alimentaţia. Copilăria este, cum spuneam, pentru cei mai mulţi, o perioadă cu dulciuri în abundenţă. 

Încercaţi să limitaţi aceste dulciuri, mai ales cele din comerţ, lipicioase sau gumoase, precum caramelele, acadelele şi alte produse care aderă la dinţi, lăsându-i vulnerabili în faţa bacteriilor.

Sănătatea dinţilor de lapte contează. Dacă dinţii de lapte nu sunt curăţaţi, înseamnă că nici obiceiurile de igienă nu sunt insuflate copilului.

Deşi mulţi oameni consideră că sunt “doar dinţii de lapte”. Dacă disciplina spălării pe dinţi zilnic nu este deja parte din rutina copilului până la 6-7 ani, când apar dinţii permanenţi, e dificil să îl înveţi subit importanţa spălării dinţilor.

Şi apoi, dinţii permanenţi nu apar toţi odată. Apar pe rând, la luni, chiar ani distanţă. Este un proces treptat.
Dacă dinţii de lapte sunt foarte cariaţi, e doar o chestiune de timp până când cariile se vor extinde şi către dinţii permanenţi.

Apoi, dacă în continuare aveţi temeri în ceea ce priveşte pasta de dinţi cu fluor, în ultima vreme s-au dezvoltat produse ce conţin substanţe alternative, precum hidroxiapatită.

Deja puteţi găsi paste de dinţi cu acest ingredient, un compus de calciu a cărui eficacitate este dovedită, în sensul că poate remineraliza şi reduce senzitivitatea dentară, fără a avea consecinţe negative pentru sănătate, atât cât se ştie în prezent.

Totuşi, sunt două dezavantaje, legate de aceste produse de igienă.

Hidroxiapatita şi alte ingrediente asemănătoare recent descoperite sunt de puţin timp adăugate în pasta de dinţi. Asta înseamnă că în continuare li se studiază efectele.

În al doilea rând, produsele ce conţin aceste ingrediente alternative au un preţ considerabil mai mare decât pasta de dinţi convenţională, fluorizată.

Înainte de a face această schimbare, purtaţi o discuţie cu stomatologul, mai ales când vine vorba despre igiena copiilor.

Reţineţi faptul că alimentaţia ultraprocesată este încă un cui bătut în sicriul dinţilor noştri.

Pe lângă conţinutul mare de zahăr, pe care îl găsiţi nu doar în alimentele dulci, ci şi în pâine, sosuri şi chiar mezeluri, alimentele ultraprocesate sunt adesea moi, uşor de mestecat şi deseori lipicioase.

Aderă la dinţi şi alimentează placa bacteriană, făcând spălatul de două ori pe zi esenţial, dacă vrei să-ţi păstrezi sănătatea dentară.

Hrana ultraprocesată ne-a invadat bucătăriile doar de câteva decenii. Înainte însă, alimentele bogate în fibre, dure, făceau ca dinţii să se cureţe în mod natural, prin masticaţie. Avem un episod întreg despre subiect, îl găsiţi în descrierea acestui material.

Fumatul, un alt factor distructiv pentru dantură

Aşadar, un alt mod în care puteţi preveni problemele cu dinţii este să renunţaţi la aceste produse, la patiserie, la tot ce vine în ambalaj de plastic şi conţine ingrediente pe care nu le-ați regăsi în mod obişnuit în bucătăria voastră.

Și, desigur, să renunțați la fumat. Țigările contribuie la multe dintre afecțiunile dinților. Fumatul slăbește sistemul imunitar, așa că organismului îi este mai greu să lupte împotriva infecțiilor. Se întâmplă același lucru și în cazul consumului de alcool. De pildă, un fumător are un risc de două ori mai mare decât un nefumător să sufere de gingivită. Iar tratamentele pentru afecțiunile dinților, în cazul fumătorilor, au o rată mai mică de succes. Toată lumea vorbește despre riscul de cancer în cazul fumătorilor, dar până la cancer pot să apară multe altele. Le vedeți pe toate acolo, pe pachetele de țigări.

Așadar, folosiţi cu încredere pastă de dinţi cu fluor, mai ales că în România nu se suplimentează prin apa potabilă, deci riscul de fluoroză este minim, atât timp cât nu înghiţiţi pasta. 

Sfatul medicilor e să utilizaţi aţă dentară după fiecare masă sau, cei care aveţi posibilitatea, duşurile bucale, cele care curăţă cu presiunea apei, sunt ideale pentru a curăţa spaţiile dintre măsele, acolo unde tinde să rămână mâncare şi să se formeze şi cariile.