Pateu de casă cu ficat de pasăre

Pateu de casă cu ficat de pasăre

Pentru că v-am prezentat toate motivele pentru care să nu consumaţi pate de ficat din comerț, precum şi numeroasele ingrediente pe care aceste produse le conţin, iată şi o alternativă: o reţetă de pateu de casă, preparat doar cu ingrediente pe care le ştiţi, gata în maxim 20 de minute. Un aspect important de precizat

Pentru că v-am prezentat toate motivele pentru care să nu consumaţi pate de ficat din comerț, precum şi numeroasele ingrediente pe care aceste produse le conţin, iată şi o alternativă: o reţetă de pateu de casă, preparat doar cu ingrediente pe care le ştiţi, gata în maxim 20 de minute.

Un aspect important de precizat este că, deşi este o variantă mult mai serioasă decât pateul de ficat din comerţ, pentru un stil de viaţă sănătos, acest preparat nu este indicat a fi consumat în fiecare zi. Ideală este o dietă pe bază de plante, cu un consum de carne nu mai frecvent decât de 5 ori pe săptămână.

Tot ideal este şi să folosiţi carne dintr-o sursă cât mai sigură, nu de la pui crescuţi în 30 de zile.

Pateu de casă gata în 20 de minute

Dat fiind că este atât de simplu să prepari un pateu de casă, nu este de preferat să fie făcut de voi, decât să consumaţi aditivi şi potenţiatori pe care le găsiţi în alimentele ultraprocesate şi de care corpul chiar nu are nevoie?

Ingrediente

  • 500 g ficat de pasăre (pui, raţă, curcan, etc)
  • o ceapă medie
  • 2 frunze de dafin
  • 2 căţei de usturoi
  • 1/2 linguriţă cimbru
  • sare
  • piper negru
  • 50 ml apă
  • 200 g unt

Preparare

Curăţăţaţi bine ficatul de pasăre, apoi tocaţi ceapa şi usturoiul grosier.

Topiţi 2 linguri de unt într-o tigaie. Adăugaţi întâi ficatul, urmat de legume şi de condimente.

Întoarceți constant ingredientele, până când ficatul şi-a modificat integral culoarea, iar legumele sunt străvezii.

După 3-5 minute, adăugaţi apa şi aşezaţi capacul. Lăsaţi la foc mediu pentru alte 5 minute.

Când amestecul a fiert, transferaţi-l într-un tocător electric, fără zeama din tigaie.

Mixaţi pentru 1 minut, sau până când obțineți o pastă fină şi omogenă.

Serviţi pateul de casă cu pâine de casă prăjită sau cu biscuiţi de casă săraţi.

Pateul de ficat de pasăre se poate păstra la frigider pentru cel mult o săptămână.

Pentru a evita oxidarea şi pentru a conserva mai bine preparatul, după transferarea în recipientul de depozitare, turnaţi un strat de unt topit deasupra.

Cristina Glavan
ADMINISTRATOR
PROFILE

Articole recomandate

Adauga un comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

[

Video recomandat

 

Style Selector