A prepara o pâine integrală de casă este mai simplu decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni, dacă ai reţeta potrivită. Sigur, nu veţi obţine aceeaşi consistenţă ireal de pufoasă pe care o regăsim în toate pâinile din comerţ declarate integrale, căci acelea sunt pline de agenţi de afânare şi, adesea, nu sunt doar din
A prepara o pâine integrală de casă este mai simplu decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni, dacă ai reţeta potrivită. Sigur, nu veţi obţine aceeaşi consistenţă ireal de pufoasă pe care o regăsim în toate pâinile din comerţ declarate integrale, căci acelea sunt pline de agenţi de afânare şi, adesea, nu sunt doar din făină integrală. În schimb, ce veţi obţine este o pâine densă, cu gust, din care este suficientă o singură felie la o masă, pentru a oferi senzaţia de saţietate şi a hrăni organismul. Iată cât de uşor se prepară o pâine integrală de casă.
Pâine integrală de casă
Ingrediente necesare
- 350 ml apă caldă
- 500 g făină integrală
- 5g drojdie uscată
- 1 linguriţă rasă sare
- 2 linguri ulei de măsline extravirgin
- 1 linguriţă miere
Instrucţiuni de preparare
1. Apa caldă, drojdia şi linguriţa de miere se amestecă şi se lasă deoparte pentru 10 minute, pentru ca drojdia să se activeze.
2. În răstimp, făina şi sarea se amestecă, apoi se formează un gol în centru, într-un bol încăpător sau în vasul robotului de bucătărie.
3. După activarea drojdiei (se formează o spumă la suprafaţă), se adaugă uleiul de măsline, se amestecă şi se toarnă lichidul în centrul bolului cu făină.
4. Ingredientele pentru pâine integrală se frământă pentru 10 minute, dacă se foloseşte un mixer cu cârlig sau pentru 15 minute, dacă frământarea se face manual.
Important este ca, la finalul frământării să se obţină un aluat care nu este lipicios, nu este uscat, este elastic şi bine hidratat.
În funcţie de brandul de făină integrală folosită, se poate ca aceasta să încorporeze mai multă sau mai puţină apă. Ajustaţi pe parcursul frământării, dacă aluatul nu capătă consistenţa descrisă.
5. Odată obţinut aluatul elastic, se grupează într-o formă cât mai definită şi se aşează într-un bol uns cu puţin ulei de măsline, într-un loc cald, la crescut, cu un prosop curat umed aşezat deasupra.
6. Aluatul de pâine integrală se lasă să crească pentru o oră, sau până când îşi dublează volumul. După ce aluatul a crescut, se întinde pe blatul de lucru în strat gros, de 2-3 cm.
7. Se împăturesc capetele şi se rulează aluatul cât mai strâns, pe lungime, până ce se obţine un rulou compact. Ruloul se mută într-o tavă de cozonac şi se lasă la crescut, cu acelaşi prosop umezit deasupra. O oră mai târziu, sau când aluatul s-a dublat din nou în volum, se transferă tava la cuptor pentru 25-30 de minute, la 180 de grade.
Pentru a preveni uscarea şi a o menţine proaspătă, este recomandată împăturirea pâinii într-un prosop de bucătărie curat sau într-o pungă de hârtie.
Mierea nu este un ingredient obligatoriu şi nici nu se adaugă pentru a da gust dulce pâinii. Rolul mierii este de înlocuire a zahărului, care se adaugă în pâine în cantitate mică, pentru a hrăni drojdia.
Poftă bună!
2 comments
2 Comments
Cristina
noiembrie 9, 2024, 12:17 pmA venit bine de la prima incercare.
REPLYMultumesc!
Daniel
noiembrie 9, 2024, 7:06 pmProblemă întâmpinată: Aluat lipicios după frământare.
Soluție găsită: O lingură de ulei de măsline extravirgin aplicat în bolul de frământare și încorporarea acesteia în aluat până când nu mai este lipicios.
Rezultat final: 870 grame.
REPLYImagine:
https://imgur.com/a/FrBwtdA