Steatoza hepatică, numită şi boala ficatului gras, este o afecţiune care în trecut era în strânsă legătură cu consumul de alcool. Astăzi însă, boala ficatului gras este tot mai frecvent diagnosticată, din ce în ce mai devreme, chiar şi la copii, având alte cauze decât alcoolul. Astfel a apărut un nou diagnostic: boala ficatului gras non-alcoolic. Iată ce cauzează această afecţiune şi cum putem evita să primim acest diagnostic.

Epidemia tăcută a anilor 2000

În cartea „Outlive”, medicul Peter Attia redă o întâmplare din timpul primelor lui săptămâni la spitalul Johns Hopkins, în secția de chirurgie oncologică, o întâmplare ce l-a determinat să se gândească că e posibil să fie martor la începutul unei epidemii tăcute. 

Era începutul anilor 2000, iar sarcina lui în clinica la care lucra era să pregătească pacienții de operație. Asta presupunea un mic interogatoriu. Trebuia să afle mai multe lucruri cu privire la istoricul medical al pacientului. 

Într-una dintre zile, urma să pregătească un pacient pentru o operație de îndepărtare a unei părți din colonul superior. S-a întâlnit cu pacientul și i-a pus o serie de întrebări de rutină, printre care dacă fuma și cât de mult alcool consuma.

Întrebarea cu alcoolul, explică Attia, e una dintre cele mai delicate. Răspunsul are o importanță colosală. Dacă pacientul consumă cantități semnificative de alcool, anesteziștii trebuie să știe asta și să poată administra anumite medicamente în timpul recuperării. 

Pacientul i-a confirmat că bea foarte puțin alcool. 

Deși alcoolul este ceva ce oamenii consumă cu convingere și cu ideea că participă la o normă socială perfect acceptabilă și răspândită, aproape toți își schimbă abordarea atunci când sunt întrebați despre asta într-un context medical. Dintr-odată, consumul de alcool devine ceva ce trebuie ascuns.

Însă în astfel de situații, medicii nu pot decât să bifeze răspunsul pe o hârtie și să se bucure că au o grijă în minus. Dacă pacientul a mințit, e pe răspunderea lui.  

A doua zi, pacientul despre care povestește Attia a fost dus în sala de operații. Pe măsură ce operația se derula, totul părea în regulă. Chirurgii au trecut de puțina grăsime abdominală pe care pacientul o avea și au ajuns în cavitatea peritoneală. 

Unul dintre primele lucruri pe care chirurgii le văd atunci când incizia se mărește este vârful ficatului. 

În mod normal, ficatul sănătos arată într-un anumit fel. Are o culoare specifică, vișiniu închis, și o textură netedă, catifelată. 

.Ficatul acestui pacient era departe de a arăta așa. În loc să fie vișiniu aprins, era un soi de portocaliu. În loc să fie neted, era plin de noduli ieșiți în relief, noduli de grăsime portocalie. 

În mod clar, bărbatul era un băutor înrăit de alcool. 

Iar pentru că Attia nu reușise să obțină această informație de la el, era posibil să-i fi pus viața în pericol.

Efectele alcoolului asupra ficatului

Ficatul este unul dintre cele mai complexe organe din corp. Filtrează toxinele din sânge, ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor, reglează nivelul glicemiei și al colesterolului, ajută la digestie. Și deși trece prin toate astea, e totuși capabil să se regenereze. 

Există, însă, un lucru care-l dă complet peste cap. Consumul de alcool. De fiecare dată când ficatul filtrează alcool, câteva dintre celulele hepatice mor pur și simplu. Ficatul poate să dezvolte celule noi, dar, în timp, dacă excesul de alcool persistă, ficatul își pierde abilitatea de a se regenera. 

Sunt suficiente chiar și câteva zile de consum excesiv de alcool pentru acumularea de grăsime în ficat. 

Iar când celulele ficatului se încarcă cu grăsime în exces, așa cum părea că e cazul acestui pacient despre care povestește Attia, apare boala ficatului gras alcoolic. 

Există mai multe etape ale acestei afecțiuni. De la hepatita alcoolică, de pildă, care este reversibilă dacă pacientul renunță complet la alcool, până la ciroză, unde ficatul este deja în mod semnificativ afectat. 

Singurul tratament existent este renunțarea la alcool pentru tot restul vieții. E singurul mod prin care ficatul gras alcoolic primește șanse să se recupereze. 

La nivel global, în fiecare an mor trei milioane de oameni din cauza consumului excesiv de alcool. 

Boala ficatului gras non-alcoolic

Însă în cazul pacientului din povestea lui Attia, omul chiar nu mințise. Chiar nu era băutor de alcool, dar avea în mod cert ficatul unui alcoolic. Attia spune că asta avea să se întâmple de multe ori în timpul rezidențiatului. Urma să întâlnească în cariera lui mulți oameni cu ficatul gras, dar care nu consumau alcool. Era începutul unei epidemii tăcute. 

În anii 70, 80, medicii au atras atenția asupra consumului excesiv de alcool în rândul adolescenților. Mulți dintre ei prezentau astfel de semne ale ficatului. 

Însă nici în cazul lor nu era alcoolul de vină. Ci o boală nedenumită până atunci: boala ficatului gras nealcoolic, cunoscută și ca steatoza hepatică non-alcoolică sau nealcoolică. 

Mai mult de una din patru persoane de pe glob suferă într-o anumită măsură de boala ficatului gras non-alcoolic. 

Ce cauzează boala ficatului gras non-alcoolic

Cu câteva decenii înainte de cazul pe care Attia îl experimentase, un alt chirurg se întâlnise cu o situație asemănătoare. Opera un pacient despre care știa sigur că nu consuma alcool, însă și ficatul lui era acoperit cu grăsime. Pacientul consuma altceva în schimb: băuturi carbogazoase în cantități enorme. Mai mult de doi litri pe zi. 

Nu doar alcoolul, ci și zahărul, și în special fructoza în exces pot să provoace boli hepatice. Asta era, de fapt, cauza epidemiei ascunse.

Ca să se apere de excesul de fructoză, la fel ca în cazul alcoolului, ficatul o transformă în grăsime. Această abilitate de a transforma fructoza în grăsime s-ar putea să fi ajutat specia umană să supraviețuiască în perioadele în care mâncarea nu exista peste tot. Astăzi, însă, această abilitate ne face mai mult rău.

Una dintre sursele abundente de calorii din dieta noastră modernă, fructoza, adăugată din belșug în toate alimentele ultraprocesatele, este un stimul puternic al disfuncției metabolice.

Fructoza în exces cauzează depunerea grăsimii pe ficat

Metabolismul este procesul prin care organismul consumă substanțele nutritive și le descompune, pentru a putea fi folosite apoi de corp. În cazul unei persoane sănătoase, substanțele nutritive sunt procesate corect și sunt trimise acolo unde organismul are nevoie de ele. Însă atunci când cineva are o problemă de metabolism, caloriile consumate fie ajung acolo unde nu sunt necesare, fie ajung acolo unde devin nocive. 

Totuşi, de ce cauzează fructoza atâtea probleme, deşi nu e ceva nou în dieta noastră, aşa cum susțin cei ce apără alimentaţia ultraprocesată?

Fructoza nu reprezintă o problemă atunci când e consumată în forma în care organismul nostru o recunoaște. Adică, în fructe.

Organismul știe să recunoască un măr. Intestinul și metabolismul nostru pot gestiona fructoza amestecată cu fibre și cu apă într-un anumit fel, adică așa cum vine ea dintr-un măr. 

Însă atunci când bem litri întregi de suc de mere, situația se schimbă. 

Nu contează dacă este făcut în casă, 100% natural, fără zahăr adăugat. Orice fruct făcut suc devine desert.

Nu e rău să mănânci desert, dar nu mai beţi sucuri naturale cu gândul că ele fac bine sănătăţii, ci dimpotrivă.

Problema e că în prezent fructoza se găseşte din abundenţă, sub toate formele posibile: de la băuturi carbogazoase și dulciuri, la sosuri și iaurturi.

Fructoza se află în mod natural în fructe sau în miere, dar și în cel mai folosit îndulcitor de pe piață: sucroza. Adică zahărul de masă. Zahărul conține 50% glucoză și 50% fructoză.

Glucoza și fructoza sunt metabolizate diferit la nivel celular. O explicație foarte simplificată este aceea că organismul folosește energie ca să metabolizeze fructoza. Așa că atunci când consumăm prea multă fructoză, energia scade și avem senzația că trebuie să consumăm și mai mult ca să reîncărcăm rezervoarele. În plus, fructoza induce la nivelul creierului senzația de foame și crește pofta de mâncare. Nu mai zic de cum ne distruge dantura, ceea ce aduce în timp o mulțime de boli peste noi. 

Cu alte cuvinte, fructoza în exces ne păcălește corpul. Îl face să creadă că încă îi este foame, că trebuie să consume și mai multă mâncare și să depoziteze și mai multă energie, intrând astfel într-un cerc vicios.

Siropul de porumb cu conţinut ridicat de fructoză – ingredient de evitat în alimentaţie

Zahărul este în mod normal obținut din trestii de zahăr sau sfecla de zahăr. Însă atunci când o fabrică are nevoie de cantități uriașe de zahăr, ca să facă băuturi carbogazoase, de pildă, e mult mai ieftin să producă glucoză și fructoză din porumb. 

Cele mai multe astfel de băuturi sunt făcute cu un îndulcitor numit „sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză”. 

Îl știți, îl vedeți pe eticheta mai multor produse. 

Dar problema nu e doar la băuturile carbogazoase, ci și la sucurile „naturale” de fructe.

Attia spune că a văzut pacienți care au ajuns să aibă boala ficatului gras non-alcoolic pentru că au consumat prea multe smoothie-uri „sănătoase” din fructe. Au ingerat prea multă fructoză, prea repede. 

Sucurile de fructe naturale, chiar şi cele făcute în casă, sunt o povară pentru ficat

Robert Lustig, medic endocrinolog pediatru, e specializat în tratarea obezității în rândul copiilor. Atunci când o mamă s-a prezentat în cabinetul lui cu un copil de 6 ani, care avea 45 de kg, Lustig i-a spus așa: „Nu vreau să știu ce mănâncă copilul dumneavoastră, spuneți-mi ce bea”. 

Mama a explicat că cel mic nu bea sucuri carbogazoase, însă consuma aproape 4 litri de suc de portocale pe zi.

Consumul în exces de fructoză în stare lichidă copleșește organismul. Corpul nu știe pur și simplu cum să o gestioneze, așa că excesul este deviat spre ficat.

Cât suntem de activi determină cum sunt prelucraţi carbohidraţii în exces

Atunci când mâncăm o prăjitură, corpul decide unde alocă acele calorii pe care tocmai le-am ingerat. Carbohidrații din prăjitură pot să urmeze două căi. 

Prima cale este să fie convertiți în glicogen. Aceasta este forma sub care este depozitată glucoza pentru utilizare într-un interval scurt. Ficatul reconvertește glicogenul depozitat în glucoză și-l eliberează atunci când organismul are nevoie, ca să mențină glicemia la același nivel. 

Procesul ăsta se numește homeostazia glucozei. Organismul are nevoie de o doză optimă de glucoză, care să circule prin sistemul circulator și care să alimenteze mușchii, creierul. 

O doză prea mică, ne lasă fără energie. O doză prea mare, în timp, ne duce către diabet. 

Cea de-a doua cale pe care o pot urma carbohidrații din acea prăjitură este calea grăsimii. Macronutrienții, prin mai multe procese metabolice, pot fi depozitați sub formă de grăsime. 

Grăsimea în exces duce la rezistenţă la insulină

Decizia de a depozita glucoza pentru utilizare într-un interval scurt sau de a o depozita sub formă de grăsime este luată cu ajutorul hormonilor, precum insulina.

Insulina preia glucoza și o duce acolo unde e nevoie de ea, păstrând totodată și nivelul optim de glicemie. 

Dacă persoana care consumă acea prăjitură este de fel activă, corpul caloriile vor fi consumate aproape instantaneu în mușchi prin aceste procese descrise mai sus.

Dacă, în schimb, persoana care consumă prăjitura este de fel sedentară, cu activitate fizică minimă, excesul de energie de la prăjitură va ajunge în celulele adipoase. 

Grăsimea din celulele adipoase nu este un lucru rău. Însă există o limită de stocare a acestor celule. Când acea limită este depășită, grăsimea aia trebuie să ajungă undeva. 

Așa că ajunge în sânge, sub formă de trigliceride în exces. 

Acestea sunt o problemă pentru mulţi oameni, cărora le ies mari la analize, dacă nu au un stil de viață sănătos. Grăsimea ajunge deci în ficat și determină apariția bolii ficatului gras. Se infiltrează și se acumulează printre organe. 

Problema e că toată grăsimea acumulată în locuri unde nu ar trebui să fie conduce în timp la rezistența la insulină. 

Dacă ne imaginăm celula ca pe un balon, iar glucoza ca pe aer, insulina este ce facilitează intrarea aerului în balon. Însă când balonul se umflă prea mult şi devine neîncăpător, pancreasul începe să secrete și mai multă insulină ca să îndepărteze excesul de glucoză din circulația sângelui și ca să încerce să înghesuie glucoza în celule.

Cum se depistează steatoza hepatica non-alcoolică 

Pentru o perioadă, funcționează, dar până la urmă ajungi la o limită când balonul nu mai poate accepta aer deloc. 

Atunci încep să apară problemele. Glicemia pe nemâncate începe să crească; celulele închid porțile și nu mai permit glucozei să pătrundă în interior; în timp, pancreasul obosește. 

Tot acest proces este agravat de grăsimea în exces. E un cerc vicios: Excesul de grăsime inițiază rezistența la insulină, care duce la acumularea de și mai multă grăsime, care în cele din urmă ne afectează capacitatea de a depozita macronutrienți altfel decât sub formă de grăsime. 

Boala ficatului gras non-alcoolic este strâns corelată cu obezitatea și cu colesterolul în exces. Însă rămâne nedepistată în etapele incipiente. În general, primele semne apar la analizele de sânge pentru enzimele hepatice, cunoscute ca transaminaze, alanin-amino-transfe-raza sau, pe scurt, ALT, fiind cea relevantă, dar și pentru enzima gama-GT, gama-glutamil-transferaza. Nivelurile crescute de ALT și de gama-GT sunt un semn că ceva nu e în regulă cu ficatul. 

Etapa a doua este steatohepatita non-alcoolică. Asta înseamnă boala ficatului gras plus inflamație. Inflamație care produce cicatrici pe ficat. 

Boala ficatului gras este reversibilă

Toate aceste afecțiuni pot fi ținute sub control. Soluția este eliminarea grăsimii de pe ficat.

Iar asta se întâmplă în mod obișnuit prin pierderea în greutate. Inflamația se poate retrage, iar funcția hepatică poate să revină la normal. 

Pe de altă parte, dacă aceste afecțiuni nu sunt ținute sub control sau vindecate, ele pot evolua înspre ciroză, când ficatul este în mod semnificativ afectat. 

Există, așadar, boala ficatului gras alcoolic și boala ficatului gras non-alcoolic. Cauzele sunt diferite, dar consecințele sunt similare. 

Medicul Robert Lustig spune că deși fructoza nu are aceleași efecte toxice precum alcoolul, este timpul să regândim felul în care ne raportăm la fructoză și să recunoaștem că e un fel de „alcool fără amețeală”. 

Ce puteți face voi ca să aveți grijă de sănătatea voastră? 

În primul rând, renunțați la alcool. Mâncați fructe întregi, după masă, alimente integrale, care-și păstrează matricea. Nu mai beți sucuri. 

Reduceți consumul de produse cu zahăr adăugat, reduceți grăsimea rea din dietă.

Apoi, aveți grijă la acele alimente care vă promit că au conținut scăzut de grăsime. Unele dintre ele ascund un conținut mare de fructoză. 

Faceți analize anual. Mergeți la medicul de familie atunci când ceva nu e în regulă. E mult mai ușor să preveniți orice afecțiune dacă aflați despre ea din timp. 

Și mișcați-vă! Încercați să practicați un sport. Unul de echipă eventual, ca să bifați și pilonul relațiilor cu cei din jur. 

Renunțați la mașina personală și mergeți cu transportul în comun. E un truc excelent care să vă facă să vă mișcați. Chiar și drumul până la stație și înapoi e mai bun decât nimic. 

Dați-vă jos din autobuz cu o stație mai devreme. Profitați de orice ocazie în care puteți să vă mișcați. Ficatul vă va mulţumi.